Oana Zăvoranu are un singur regret: „Joc pe degete astfel de specimene”

De: Cancan
Publicat: 16/06/2019 | 16:30

Oana Zăvoranu este fără doar si poate una dintre cele mai asumate femei din showbiz. Atunci când dorește să își spună punctul de vedere nimeni și nimic nu îi stă în cale.

Bruneta are o relație foarte bună cu fanii săi, cu care comunică des pe rețelele de socializare. Recent, Oana a răspuns sincer la câteva dintre întrebările acestora. O internaută a întrebat-o pe vedetă care este cel mai mare regret al său. Iar răspunsul brunetei nu a întârziat să apară.

„Că am crezut că unii oameni sunt ca mine…corecți, loiali, cu coloană vertebrală, direcți, de cuvânt și deschiți. Dar asta a trecut și acum eu joc pe degete astfel de specimene.”, a scris Oana Zăvoranu, pe Instagram.

Oana Zăvoranu și Alex Ashraf s-au căsătorit în secret

Oana Zăvoranu (45 de ani), pe numele adevărat Ioana Zăvoranu, este actriţă, cântăreaţă şi fostă moderatoare de televiziune din România. Ea s-a căsătorit cu Alex Ashraf în vara lui 2016, iar ambii sunt la a doua căsătorie. Anul acesta, cei doi s-au căsătorit religios, iar naşi le-au fost Mihaela şi Silviu Prigoană.
„Dacă mi-ar zis mie cineva, vreodată, că voi rămâne cu acest om pe care îl dădeam afară pe uşă, şi îmi intra pe geam. Nu aş fi crezut că poate avea atâta influenţă asupra mea. Treceam printr-o perioadă mai întunecată. Şi nu mai credeam în dragoste. Poate într-o aventură, dar nu în iubire. Nu credeam că poate fi el stâlpul de care aveam nevoie.”, a declarat Oana Zăvoranu