Obicei bizar înainte de nuntă, în Germania. Ce trebuie să facă mirii ca să demonstreze că-și pot ține căsnicia

Publicat: 19/07/2023 | 09:53
Doi miri, la nuntă / Sursă foto: Pexels

Fiecare cultură vine cu tradițiile sale, mai ales când vine vorba despre unul dintre riturile fundamentale ale vieții: nunta. În Germania, de exemplu, mirii sunt supuși unui adevărat test, care nu doar că le pune căsnicia la încercare, dar stârnește și amuzamentul invitaților. 

Înainte de nuntă, familiile și prietenii mirilor se adună la un eveniment unde sparg toată vesela. La final, cuplul trebuie să strângă mizeria și să găsească o cale de înțelegere. Tradiția se numește Polterabend și vine de la cuvântul „ciob”. Din punct de vedere cultural, își are originea în zicala: „Cioburile aduc noroc”.

În mod firesc, evenimentul are loc în casa miresei sau a părinților ei. Multe cupluri aleg să-i cheme la petrecere și pe cei pe care nu își permit, din punct de vedere financiar, să vină la nuntă.

Mirii din Germania trebuie să strângă după invitați / Sursă foto: Pexels

De ce este un adevărat test pentru mirii din Germania

Obiceiul german ar data din vremea triburilor care aruncau cu cioburi ca să sperie spiritele rele. Unii specialiști în antropologie susțin că ar fi chiar un ritual prin care păgânii jertfeau vasele de lut către zei, sub formă de sacrificiu. Pe de altă parte, indiferent de origine, un lucru este clar: din punct de vedere psihologic, mirii sunt supuși unei adevărate probe ce le poate pune la îndoială căsnicia. Dacă doar mireasa se implică în curățenie este clar că nu a făcut alegerea potrivită și se poate aștepta ca ea să fie singura care face curățenie în casă, după nuntă. În cazul în care mirele se enervează este un alt semn că bărbatul ei nu acționează bine în momentele grele.

Orice s-ar întâmpla, în Germania s-a dovedit faptul că obiceiul Polterabend este benefic pentru cei care chiar vor să se căsătorească. Până la urmă, o uniune civilă sau religioasă trebuie să te unească până la moarte cu un om în care îți poți pune bazele.

(CITEȘTE ȘI: Jobul din Germania unde câștigi în 3 luni cât într-un an în România. Ce beneficii oferă angajatorii)

Obicei pentru mirii care se mută în aceeași casă

Dacă Polterabend este sărbătorit înainte de cununie, în special înainte de cea religioasă, Paube este făcută atunci când cuplul se mută într-o locuință comună. În cazul în care mutarea are loc înainte de ceremonia religioasă, se face atunci, dar se poate și după.

Ceremonia se realizează printr-o petrecere în care tatăl miresei face grătar. În unele zone, se prepară un sos din șapte ierburi, de culoare verde, cifra și culoarea fiind predestinate pentru a le aduce noroc tinerilor însurăței.

Datinile amintite pot fi găsite în Germania, dar și în părțile de vest ale Poloniei, în special în Wielkopolska, Silezia, Kashubia, Kujawy și Kociewie, unde au existat influențe germane semnificative.

(CITEȘTE ȘI: Cod violet de vreme rea! Natura o ia razna, se anunță furtuni supercelulare pe o suprafață uriașă din Germania)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult