Obiceiul ciudat pe care românii din Italia nu-l înțeleg. Ce este squillo și ce înseamnă, de fapt
Italienii au multe obiceiuri inedite care le dau bătăi de cap românilor, dar poate cel mai greu de perceput dintre toate este squillo. Nu doar turiștii care trec pasager prin țară nu înțeleg semnificația acestui gest, ci și cei care s-au stabilit, de multă vreme, acolo.
După anul 1990, mai bine de un milion de români au plecat în Italia, în speranța unei vieți mai bune. Potrivit Institutului Național de Statistică din Italia, cei care au emigrat sunt, într-un procent copleșitor, de sex feminin. Ruginiule preferate de imigranți sunt, în ordinea populației: Lazio, Lombardia, Piedemonte, Veneto, Emilia-Romagna, Toscana, Sicilia.
Dat fiind faptul că o parte considerabilă din Diaspora românească este în Italia, mulți sunt cei care pot confirma că s-au confruntat cu squillo și cu greu au înțeles ce înseamnă.
Ce este squillo și cum se folosește în Italia
Dacă vizitezi Italia sau te muți acolo, ai toate șansele să te împrietenești cu cetățenii și să faceți schimb de numere de telefon. Să nu fi mirat când te vei trezi cu o mulțime de apeluri pierdute, căci pentru italieni, este un obicei perfect normal. Nici măcar nu este nevoie să suni înapoi. Cel mai probabil, persoana a închis înainte să apucați să-i răspundeți. Această practică este squillo și este felul în care cetățenii comunică, extrem de contextual, o mulțime de lucruri.
De exemplu, dacă te întâlnești cu cineva și acea persoană întârzie, un squillo de la el înseamnă că va ajunge în curând. În cazul în care ai un apel pierdut de la un prieten sau de la persoana iubită înseamnă: „Bună! Care-i treaba?” sau „Mă gândesc la tine”. Așadar, de cele mai multe ori, trebuie să ghicești ce a vrut să zică cel care te-a apelat. Italienii n-au probleme în acest sens, dar românii, de cele mai multe ori, sunt puși în dificultate.
De ce fac italienii acest gest
Această practică provine de la realitatea în care prețurile pe care le plătesc italienii pentru serviciile de telefonie nu sunt accesiblile chiar oricui. 90% dintre ei nu își mai iau credit pentru cartelă, ci stau cu un minim care îi lasă să dea „beep” sau „squillo”, cum zic ei.
O practică similară aveau și românii, la începutul anilor 2000. Când primele 3 secunde din convorbire erau gratuite, mulți sunau, spuneau un cuvânt, două, apoi închideau. Atunci intervalul fără plată a fost limitat la o secundă, beep-ul a devenit o alternativă ideală, mai ales pentru tinerii care nu aveau bani, dar își doreau să comunice cu prietenii.