Obiceiul straniu al echipei Andreea Bălan – Andreea Antonescu la America Express: „Noi ne trezim în fiecare dimineață mai devreme pentru asta”

Publicat: 22/03/2023 | 21:53

Andreea Bălan și Andreea Antonescu au făcut echipă în aventura din „America Express”. Cel două și-au dorit să își depășească orice limită și au făcut asta ajungând aproape de etapa finală a concursului. Acestea au demonstrat că sunt o echipă puternică și au mari șanse să joace finala. Cele două au jucat jocul așa cum au știu și au avut chiar și unele obiceiuri pe care nimeni nu le bănuia.

Competiția „America Express” este una dură. Concurenții au de trecut probe grele, iar după ce termină cursa trebuie să își găsească și cazare. Astfel, ziua începe dimineața devreme și se termină seara târziu, echipele apucând să prindă doar câteva ore de somn. Spre deosebire de ceilalți concurenți, echipa formată din Andreea Bălan și Andreea Antonescu a fost și mai privată de somn, asta din cauza unui obicei pe care cele două l-au format în timpul competiției.

Mai exact, în fiecare dimineață cele două artiste se trezeau cu o oră înaintea tuturor. Făceau acest lucru pentru a avea timp să se machieze și să își aleagă ținutele pentru ziua respectivă. De fiecare dată când cursa începea, cele două apăreau ca proaspăt ieșite de la salon, spre surprinderea tuturor. Doina Teodoru chiar le-a felicitat pe cele două artiste, spunând că pentru ea ar fi imposibil să facă asta, având în vedere că oboseala este așa mare și timpul de somn atât de scurt.

(CITEȘTE ȘI: SCANDAL LA AMERICA EXPRESS ÎNTRE ANDREEA BĂLAN ŞI ANDREEA ANTONESCU! ŞI-AU ÎMPĂRŢIT REPLICI DURE LA ANTENA 1, IAR ACUM SE EVITĂ)

„Tot timpul eram țiplă”

În cadrul podcast-ului realizat de Gojira, Andreea Bălan a explicat cum de ea și partenera sa reușeau să arate mereu bine și cum au avut forța necesară să facă asta și la „America Express”. Andreea Bălan a pus totul pe seama disciplinei pe care cele două o au și pe care au format-o încă din adolescență.

La vârsta de numai 14 ani, cele două cucereau România și aveau numeroase concerte, așa că nu puteau să apară în fața fanilor oricum. Indiferent cât de obosite erau trebuiau să se aranjeze și au învățat să facă asta rapid și în orice condiții. Iar acum machiatul, coafatul este ca o disciplină pentru ele, în care sunt experte.

„Eu în copilărie am învățat: fă-ți bagajul, ai grijă de tine, ai grijă de haine, fă-ți părul, machiază-te. Păi eu acum sunt țiplă când ies din casă pentru că la vremea respectivă trebuia să mă machiez, să mă aranjez în mașină că aveam patru concerte pe noapte și la fiecare trebuia să arăt bine.

De exemplu, am fost în America Express noi ne trezeam cu o oră înainte ca să ne aranjăm. Noi tot timpul eram țiplă când se dădea start la cursă. De ce? Pentru că la vremea respectivă asta am învățat și ne-a intrat în sânge. Noi nu știm altfel”, a declarat Andreea Bălan.

(VEZI ȘI: CUM AU REACȚIONAT ANDREEA BĂLAN ȘI ANDREEA ANTONESCU DUPĂ CE AU FOST CRITICATE DE SCĂRLĂTESCU ȘI DOINA TEODORU: „NIMENI NU ȘTIE CÂT DE GREU A FOST”)