Oja „permanenta” poate rezista pe unghii pana la trei saptamani

De: Cancan
Publicat: 24/05/2011 | 00:00

Diferentadintre gel si acryl „Unele prietene imi recomanda sa-mi pun unghii din gel, altele sunt convinse ca unghiile din acryl sunt mai potrivite. As vrea sa stiu care este diferenta dintre unghiile din gel si cele din acryl?” Elena S., Bucuresti Raspuns: Din punct de vedere estetic si calitativ, nu ar trebui sa fie nicio diferenta intre unghiile din gel si cele din acryl. Ceea ce difera este compozitia materialelor, astfel, in anumite conditii speciale, ele rezista in mod diferit. In cazul unghiilor fragile, de exemplu, se recomanda cele din gel, pentru ca sunt mai flexibile si se muleaza atat de bine incat chiar protejeaza unghiile naturale. In cazul femeilor care, prin prisma profesiei, au contact frecvent cu apa sau planuiesc sa-si petreaca concediul pe malul marii, unghiile din acryl sunt mai potrivite, pentru ca in asemenea conditii acestea rezista mai bine. Fie gel, fie acryl, este foarte important ca tehnicianul sa lucreze cu produse profesionale si sa efectueze constructia in mod corect, astfel vei fi cu siguranta multumita. Manichiura „french” este inca la moda „De cand ma stiu am preferat manichiura frantuzeasca. Colegele mele poarta de obicei unghii intens colorate si chiar s-a mai intamplat sa-mi spuna ca manichiura frantuzeasca este demodata. Asa este?” Andra S., Bucuresti Raspuns: Manichiura frantuzeasca a fost, este si va fi la moda, intotdeauna va avea fanele ei. O astfel de manichiura efectuata in mod profesionist va fi o podoaba discreta si va denota seriozitate si finete in orice domeniu ar lucra o femeie. Manichiura frantuzeasca s-a dezvoltat si ea pe parcursul anilor, astfel intalnim variante ornate cu vopsele pe baza de apa sau chiar cu pietricele Swarovski. Sunt foarte la moda variantele cu sclipici. Manichiura frantuzeasca poate fi purtata atat de o femeie de afaceri, cat si de o gospodina care se respecta, dar si de elevele de liceu. Cu ajutorul ojei „permanente”, o inovatie recenta care imbina calitatile lacului de unghii cu avantajele gelurilor, se poate crea o manichiura frantuzeasca minunata, care rezista pana la trei saptamani, fara nicio problema. Ingrijirea unghiilor care se rup usor „Unghiile mele sunt foarte casante. Mi s-a propus sa-mi pun unele false, dar eu mi-as dori unghii naturale rezistente. Ce trebuie sa fac pentru cresterea rezistentei unghiilor mele?” Ecaterina I., Iasi Raspuns: Produsele create pentru ingrijirea unghiilor naturale sunt tot mai populare. Gama este foarte larga, au fost dezvoltate produse speciale pentru tratarea fiecarei probleme in parte, cum ar fi unghiile fragile, moi, cu tendinta de exfoliere, unghii decolorate etc. Pentru unghiile casante se recomanda gelurile soak-off, geluri care ? cum reiese chiar din denumire ? se pot indeparta usor prin dizolvare in acetona. Gelurile soak-off ofera o protectie unica pentru unghiile casante, actionand ca un fel de tratament. Gelurile de acest tip sunt mai flexibile, astfel nu va aparea tensiune intre stratul de gel si unghia naturala. Gelurile soak-off acopera foarte bine si sunt disponibile intr-o gama vasta de culori. Aplicate in mod corespunzator, rezista pana la trei saptamani pe unghie.