„Olanda e mediocra, iar Robben e un limitat”

De: Cancan
Publicat: 02/07/2010 | 00:00
ACID. Johan Cruyff a apreciat intotdeauna fotbalul ofensiv, fiind atat ca jucator, cat si ca antrenor adeptul atacului total

Sfertul de finala dintre Brazilia si Olanda este incins la maximum de lupta psihologica pe care o poarta de cateva zile legendele Socrates si Cruyff. Primul care a pornit duelul declaratiilor a fost batavul, care a criticat stilul defensiv si lipsit de stralucire implementat de Carlos Dunga elevilor sai: „Unde a disparut acea echipa a Braziliei pe care o stiam si o apreciam toti? Imi amintesc de Gerson, Tostao, Zico, Socrates, iar acum ii vad pe Gilberto Silva, Melo, Bastos sau Baptista. Unde este magia braziliana? Nationala lui Dunga nu mai este speciala, iar eu unul nu as da bani ca sa o vad jucand pe viu”, au fost cuvintele lui Cruyff. Replica a venit imediat chiar din partea unuia dintre cei enumerati de olandez, brazilianul Socrates, alias „Profesorul”, punand la zid nationala „lalelelor”, atat de mult laudata de Cruyff: „Olanda este o echipa mediocra la acest turneu. Se bazeaza pe Arjen Robben, un atacant periculos, dar foarte limitat. Robben are un singur tip de actiune, pe care il repeta la infinit. Daca te aperi atent il anihilezi fara probleme”, a afirmat Socrates.