Olivia Newton-John a dezvăluit cum trăiește cu diagnosticul de cancer în stadiu terminal

Publicat: 10/08/2019 | 15:11

Actrița și cântăreața Olivia Newton-John a vorbit într-un interviu pentru emisiunea 60 Minutes Australia despre felul în care trăiește după diagnosticul de cancer în stadiu terminal pe care l-a primit în mai 2018, când a aflat că boala a revenit și s-a extins la sistemul osos, arată USA Today.

Artista a insistat că nu vrea să știe cât mai are de trăit. În interviul acordat celor de la 60 Minutes Australia, Newton-John a dezvăluit că preferă să nu concentreze asupra timpului pe care i l-ar promite medicii în condițiile în care se confruntă cu stadiul 4 al cancerului la sân.

”Când primești un diagnostic de cancer sau un diagnostic îngrzitor de cinstit, ți se dă și posibilitatea de a afla cât mai ai de trăit”, a afirmat artista.

”Dacă îți spune cineva că mai ai de trăit șase luni, s-ar putea să și crezi asta. Așa că pentru mine, psihologic, e mai bine să nu am nicio idee la ce să mă aștept, sau cât a mai a pucat să trăiască ultima persoană care a avut ce ai tu”, a explicat Olivia Newton-John.

Newton-John a explicat: „Sunt așa norocoasă că am trecut de trei ori prin asta și sunt încă aici… Fiecare zi e un dar, mai ales acum”.

Olivia Newton-John, în vârstă de 70 de ani, se confruntă cu cancerul pentru a treia oară. A fost diagnosticată ca suferind de cancer la sân în 1992. Diagnosticul a reapărut pentru cancer la umăr, în 2013. În 2018, vedeta a devăluit că i-a fost găsită o tumoră la baza coloanei vertebrale.

Artista spune că e „la mare distanță” de moarte, în ciuda știrilor care susțineau la începutul anului că este pe patul de moarte și ”se agață de viață”.

„Să citești că ai murit sau că mori e o experiență cu adevărat ciudată”, a explicat Newton-John. „Am crezut că mă descurc… dar m-a deranjat”, a spus artista, care pe 2 ianuarie glumea pe seama știrilor după modelul lui Mark Twain: „zvonurile privind moartea mea au fost mult exagerate…. mă simt extraordinar”.

Acum actrița declară că este preocupată să obțină cât poate din fiecare moment și să îi ajute pe cei care se luptă cu cancerul. Newton-John a scos la vânzare mai multe costume folosite în pelicula ”Grease” pentru a strânge bani pentru Centrul Olivia Newton-John Cancer Wellness & Research din Melbourne.

 

”Le-am purtat, mi-au oferit o carieră incredibilă și acum îmi iau la revedere de la ele. Sper că valoarea acestor obiecte îi va ajuta pe mulți în lupta cu cancerul”.

Actriţa născută în Marea Britanie a devenit celebră cu rolul Sandy din musicalul „Grease”, în care a jucat alături de John Travolta, Stockard Channing şi Jeff Conaway. Lansat în vara anului 1978, filmul „Grease” a obţinut încasări de aproape 400 de milioane de dolari pe plan mondial, devenind musicalul cu cele mai mari câştiguri din toate timpurile.

De atunci, artista a lansat şi numeroase piese de succes. A fost recompensată cu patru premii Grammy şi nominalizată la trofeele Globul de Aur, pentru rolul din filmul „Grease” (1978).

Actriţa, care locuieşte în prezent în SUA, a spus că după al treilea diagnosic de cancer a apelat şi la un tratament cu ulei de canabis, contra durerilor, adăugând că speră ca în viitor remediul să fie disponibil şi în ţara ei natală.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult