Oltenii s-au mulțumit cu puțin în jocul cu „lanterna”: „Puteam să marcăm mai mult…!”

Publicat: 22/02/2022 | 00:22

Universitatea Craiova a învins-o la pas pe Academica Clinceni, scor 3-1 (2-1), la Giurgiu, în ultimul meci al rundei 27 a Ligii 1.

Oltenii nu au făcut un meci solid în fața ilfovenilor însă au reușit să se impună fără emoțoii grație reușitelor semnate de Alexandru Cîmpanu (min.21, 43) şi Ionuţ Vînă (min.76), golul de onoare al Academicii fiind semnat de Robert Ion (min.37).

„Nu ar trebui să fie relaxare, dar le găsesc circumstanțe, gazonul, atmosfera… a fost un meci foarte slab, nu doar pentru noi, totul. Îmi aduc aminte de acest gazon că era frumos, bun, acum e mai mult câmp, un teren groaznic. Asta nu ne scuză pe noi. Am încercat să le spun jucătorilor că adversarii nu vor mai juca la fel de deschis cum a fost împotriva Farului. Puteam să marcăm mai mult, am avut mai multe situații unde puteam juca mai repede. Mulțumiți de cele trei puncte, dar trebuie să ne gândim la următorul meci. Trebuie să fim realiști, a fost un meci slab, dar dacă eram mai atenți, marcam mai mult”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la finalul partidei de la Giurgu.

În urma acestui succes, Universitatea a acumulat 45 de puncte, la fel ca și FC Botoșani, oltenii fiind pe locul 4 datorită golaverajului superior. De partea cealaltă, Academica a rămas pe ultimul loc în Liga 1 cu 11 puncte.

Rezultate etapa 27  Liga 1
„U” Craiova 1948 –UTA 1-1
Dinamo – Gaz Metan Mediaș 4-0
FC Voluntari – Sepsi OSK 3-1
CS Mioveni – FCSB 1-1
Chindia Târgoviște – FC Botoșani 1-1
CFR Cluj – Rapid 2-1
Farul – FC Argeș 0-1
Academica Clinceni – Universitatea Craiova 1-3

Clasament Liga 1   

1 CFR Cluj 27 21 4 2 41-15 67
2 FCSB 27 17 8 2 53-25 59
3 FC Voluntari 27 13 7 7 31-25 46
4 Universitatea Craiova 27 13 6 8 50-29 45
5 FC Botoșani 27 11 12 4 32-24  45
6 Farul Constanța 27 12 6 9 38-20 42
7 FC Argeș 27 12 5 10 24-21 41
8 Rapid 27 8 12 7 30-27 36
9 UTA Arad 27 7 13 7 20-18 34
10 Sepsi OSK 27 7 12 8 28-25 33
11 Chindia Târgoviște 27 6 11 10 19-31 29
12 CS Mioveni 27 6 10 10 18-31 28
13 „U” Craiova 1948 27 6 9 12 24-31 27
14 Gaz Metan Mediaș 27 6 6 15 21-37 22*
15 Dinamo 27 4 4 19 21-58 16
16 Academica Clinceni 27 2 5 20 19-61 11
*) echipă penalizată cu 2 puncte