Onoarea gazdelor salvată de ardeleni în etapa a XV-a a Ligii I »» Rezultatele etapei și clasamentul Ligii I!

Publicat: 13/11/2018 | 07:00
Gaz Metan Mediaș este singura formație care a reușit să-și valorifice statutul de gazdă în runda a XV-a a Ligii I în care oaspeții au obținut o victorie prin Poli Iași, scor 2-1, restul celoralte cinci partide terminându-se nedecis.

Pe teren propriu, ardelenii și-au respectat statutul de favoriți în fața clelor de la FC Voluntari și s-au impus cu 2-0 (2-0), rezolvând ecuația partidei încă din primul mitan grație reușitelor semnate de Fofana (min.10) și Marius Constantin (min. 40-pen.). Cu avantaj de 2-0 pe tabela de marcaj, elevii lui Mihai Teja au preferat să nu mai forțeze în al doilea mitan, conservând rezultatul.

Cu acest succes, Gaz Metan și-a consolidat locul 5 în clasament acumulând 25 de puncte, cu unul mai puțin decât Universitatea Craiova și Viitorul, echipe aflate pe locurile 33 și 4, dar la cinci puncte distanță atât de liderul CFR Cluj cât și de Astra Giurgiu, echipă care se află pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off.

De partea cealaltă FC Voluntari a rămas pe ultimul loc cu 8 puncte. De remarcat că la partidă a asistat și Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo, viitoarea adversară a Mediașului în Liga I, dar și Cristiano Bergodi, tehnician care deși a semnat cu Voluntari a preferat să vadă meciul ca simplu spectator.

 

Rezultatele etapei a XV-a Liga I

Universitatea Craiova- Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1

Astra Giurgiu- Poli Iaşi 1-2

Viitorul Constanţa- Concordia Chiajna 0-0

CFR Cluj- Dunărea Călăraşi 0-0

FC Hermannstadt- FC Botoşani 1-1

Dinamo Bucureşti- FCSB 1-1

Gaz Metan Mediaş- FC Voluntari 2-0

 

Clasament Liga I                     

1 CFR Cluj                   15      8        6        1        21-10                         30

2 FCSB                           15      8        4        3        29-15                    28

3 U Craiova                    15      7        5        3        27-12                    26

4 FC Viitorul                   15      8        2        5        17-15                    26

5 Gaz Metan Mediaș     15      7        4        4        17-17                    25

6 Astra Giurgiu              15      5        5        5        17-14                    20

7 Sepsi OSK                  15      5        5        5        17-15                   20

8 Dunărea Călărași       15      3        8        4        12-14                    17

9 Dinamo București    15      4        5        6        15-21                    17

10 Concordia Chiajna   15      4        5        6        10-19                    17

11 Politehnica Iași         15      5        2        8        13-23                    17

12 FC Botoșani                15      3        7        5        19-23                    16

13 FC Hermannstadt    15      4        3        8        15-18                    15

14 FC Voluntari             15      1        5        9        14-27                   8