Oprescu l-ar bate pe Basescu la prezidentiale

De: Cancan
Publicat: 24/06/2008 | 00:00

Pe cai mari. Sorin Oprescu zice ca nu vrea, dar ar putea oricand sa-i „sufle” postul presedintelui Romaniei Lupta. Noul primar al Capitalei ar avea nevoie de doua tururi pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni Arpad Dobre Sorin Oprescu ar putea deveni oricand presedinte al Romaniei, e drept, nu fara batai de cap. Cel putin acest lucru reiese dintr-un studiu postelectoral, prezentat la Delegatia Permanenta a PNL din weekend, Potrivit documentului, de a carui existenta este convins si colegul nostru „antenist”, Ioska Buble, daca duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidentiale, Sorin Oprescu l-ar invinge pe Traian Basescu. Astfel, conform studiului, Oprescu nu l-ar „bate” din prima, dar ar putea obtine in primul tur 45% din voturile electoratului, in vreme ce Basescu ar fi cotat cu 32%. In turul doi insa Oprescu ar putea avea o „cota” de 58%, in vreme ce Traian Basescu, doar 42%. Sigur, Oprescu a declarat ca va ramane fidel bucurestenilor si nu va pleca de la Primaria Capitalei nici pentru un post de ministru, nici la Cotroceni. Asa o fi, dar si Basescu a spus ca „vin la primarie ca sa stau”, dar i-a trecut destul de repede, cand a fost „fortat” si a acceptat, printre rauri de lacrimi, sa ne fie presedinte.

„Locomotiva” care franeaza partidul

Daca pana nu demult, Basescu parea sa fie omul-locomotiva al PD-L, in ultima vreme popularitatea a cam luat-o la vale, fapt ce a reiesit si din anumite sondaje realizate in timpul campaniei si comandate chiar de catre democrat-liberali. In ziarul CANCAN ati putut citi la vremea respectiva un material potrivit caruia surse din PD-L au confirmat ca, in mai toate aceste sondaje, Traian Basescu ar avea o cota de circa 28% din optiunile de vot ale cetatenilor, adica sub nivelul partidului, care era atunci de peste 35%.