Opt cetăţeni din Bangladesh, prinşi de poliţiştii de frontieră din judeţul Botoşani când încercau să intre ilegal în ţară

Publicat: 10/07/2019 | 19:42

Opt cetăţeni din Bangladesh au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în zona localităţii Pomârla, judeţul Botoşani, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară, intenţia lor fiind de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Potrivit conducerii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, cele opt persoane, toţi bărbaţi, nu aveau asupra lor documente de identitate. Este vorba de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 31 de ani.

Cele opt persoane care trecuseră ilegal frontiera dintre Ucraina şi România au spus că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen.

Pentru prinderea grupului de cetăţeni din Bangladesh, poliţiştii de frontieră botoşăneni au cooperat cu structurile Poliţiei de frontieră din Ucraina.

Având în vedere că persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor şi nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani“, se arată într-un comunicat al ITPF Iaşi, potrivit news.ro.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Cei opt cetăţeni străini urmează să fie preluaţi în cursul zilei de miercuri de către autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, în baza legislaţiei celor două state privind combaterea migraţiei ilegale.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult