Opt români, răniți pe aeroportul din Budapesta. Care este starea victimelor

Publicat: 01/04/2018 | 17:34

Opt cetățeni români au fost răniți după ce două autobuze care transportă călători s-au ciocnit duminică dimineață pe aeroportul Liszt Ferenc din Budapesta. În total, accidentul s-a soldat cu zece răniți, dintre care opt sunt români, dar aceștia nu au răni care să le pună viața în pericol.

Victimele au suferit contuzii și fracturi. Doi dintre răniți de la Budapesta au răni mai grave și au fost transportați la spital, arată DIGI24.

Accidentul a avut loc la ora locală 9:30 și s-a petrecut în circumstanțe încă neclare, la terminalul 2B al aeroportului. Se pare că unul dintre autobuze a dat cu spatele și l-a lovit pe celălalt frontal.

Unul dintre microbuze transporta pasageri care sosiseră la Budapesta de la București cu o cursă Wizzair.

Gabriel Niculescu