Orașul din România care s-a transformat într-o groapă de gunoi

Publicat: 07/11/2023 | 15:32
Orașul s-a transformat într-o groapă de gunoi/ sursă foto: Facebook

În ultimii ani, orașul Negrești a devenit o groapă de gunoi. Cetățenii aruncă gunoaiele la tomberoane, însă reprezentanții firmei de salubritate nu se ocupă de colectarea acestora la timp. Prin urmare, în jurul tomberoanelor sufocate de deșeuri se formează un alt maldăr de gunoaie. Cât despre colectarea selectivă a deșeurilor nici nu se pune problema.

Orașul Negrești a ajuns să fie sufocat de maldărele de gunoaie neridicate de reprezentanții operatorului local desemnat să strângă deșeurile din zona. Pentru că nu respectă anumiți termeni și parametrii din lege privind regimul deșeurilor și colectarea selectivă a acestora, orașul este taxat cu amenzi uriașe de către Asociația de Protecție a Mediului Vaslui.

Citește și: CELE MAI PERICULOASE ORAȘE DIN ROMÂNIA. CLASAMENTUL ARATĂ DIFERIT FAȚĂ DE CUM NE IMAGINAM

Orașul Negrești a ajuns să fie sufocat de gunoaie

Incompetența autorităților a condamnat locuitorii orașului Negrești să trăiască printre gunoaie. Cetățenii sunt revoltați din cauza acestei situații, mai ales că pe străzi zac tone de gunoaie. La sfârșitul acestui an, la finalul unei licitații, edilul orașului Negrești va semna un contract de colaborare cu o firmă de salubritate pe o perioadă de 8 ani.

Printre condițiile de bază în viitoarea colaborare, primarul orașului cere firmei de salubritate să treacă din poartă în poartă pentru colectarea deșeurilor menajere, astfel cetățenii putând fi încurajați să practice colectarea selectivă a gunoaielor.

“la sfârșitul acestui an expiră contractul actualului operator de salubritate din Negrești. Eu sunt nemulțumit de activitatea acestui operator și mi-am adresat public de mai multe ori această nemulțumire. Contractul cu operatorul se semnează de către ADIV, în numele UAT-ului și neavând un contract direct cu Primăria orașului Negrești, de multe ori nu-l putem trage la răspundere pentru ceea ce face sau nu face în orașul Negrești. Solicitarea mea expresă, pentru că licitația se va face până la sfârșitul acestui an pentru următorii 8 ani de zile, este ca în caietul de sarcini să se treacă expres colectarea din poartă în poartă a deșeurilor menajere.

”Din poartă în poartă, gunoaiele se pot colecta selectiv mai ușor”

Citeșt și: ORAŞUL DIN ROMÂNIA UNDE PÂINEA A AJUNS UN LUX! SĂRĂCIE LUCIE

Am primit promisiunea că se va ține cont de solicitarea mea și sper să se întâmple lucrul acesta, pentru că prin colectarea din poartă în poartă vom încuraja și colectarea selectivă a deșeurilor. Problema majoră pe care o întâmpină fiecare UAT este colectarea selectivă și faptul că 50% din totalul gunoiului trebuie reciclat pe fiecare fracție. Nu numai că nu suntem la nivelul de 50%, dar nu suntem nici măcar la 10% și această situație e în toată țara. Din poartă în poartă, cred că deșeurile se pot colecta selectiv mai ușor. Sper ca operatorul care va câștiga licitația în zona noastră să aibă o atitudine mult mai proactivă și să colaboreze mai bine cu noi”, a spus edilul în ultima ședință de Consiliu Local, potrivit Vremeanoua.

Nu este pentru prima dată când în orașul Negrești există astfel de probleme. În 2019, colectarea gunoiului menajer a fost preluat de un operator economic privat din Iași. Potrivit primarului de la acea vreme, localnicii au continuat să arunce gunoiul în afara celor 16 platforme noi incluse odată cu implementarea unui proiect județean privind managementul deșeurilor, implementat de Consiliul Județean Vaslui. Localnicii au continuat să ducă gunoiul în afara locurilor prevăzute în proiect, mai exact în locurile unde erau obișnuiți până atunci, deoarece punctele de colectare amenajate se aflau prea departe de locuințele lor.