Pacienţii de risc, puşi în pericol pentru că nu a început încă vaccinarea antigripală. Care sunt motivele

De: Cancan
Publicat: 24/10/2017 | 21:50

Iată ce spunea, în mod oficial, Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, pe 21 septembrie în şedinţa de Guvern: Vaccinarea pentru antigripal începe la mijlocul lunii octombrie. Aşa e recomandarea de la OMS.

Premierul Mihai Tudose: Şi noi, până la sfârsitul lunii octombrie, avem vaccinurile în România?

Florian Bodog: Doar pentru persoanele la risc. Celelate urmează…la sfârşitul lunii octombrie se încheie procedura.

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, pe 13 octombrie: La sfîrşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie să putem începe vaccinarea. La începutului lunii noiembrie vom avea întreaga cantitate de vaccin antigripal în toată ţara.

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, pe 24 octombrie: ”Cantitatea de peste 1 milion de doze urmează să soseasca la mijlocul lui noiembrie”. (sursa: DIGI 24)

Ministrul Florian Bodog spune astăzi că întârzierea nu este o problemă, pentru că încă nu avem cazuri de gripă în România.

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: ”Nu suntem în intârziere, vaccinarea va începe la finalul acestei luni, cum a recomandat OMS. Suntem la final, trebuia la mijloc. Până la momentul de faţă nu sunt cazuri de gripă raportate în România”. Sătui de promisiunile de la minister, medicii de familie le recomandă pacienţilor să nu mai aştepte şi să-şi cumpere vaccinul.

Sandra Alexiu, vicepreşedinte SNMF(Societatea Naţională a Medicilor de Familie): ”Să se vaccineze, să facă acest pas pentru că se pare că ne aşteaptă un sezon greu de gripă. Nouă ni s-a cerut un necesar de vaccinuri, l-am dat, însă nu ştim când vor veni aceste vaccinuri”. În urmă cu o lună, după ce a fost tras de urechi în şedinţa de Guvern, ministrul Florian Bodog a demis un director din Ministerul Sănătăţii pentru întârzierea achiziţiei de vaccinuri antigripale.