Palmeiras, calificare cu emoții în finala Libertadores

Publicat: 13/01/2021 | 18:12

Palmeiras s-a calificat în finala Copei Libertadores pentru a doua oară în istorie, după ce a trecut de River Plate cu scorul general de 3-2. În ciuda eșecului de ieri noapte cu 0-2, brazilienii au ajuns în ultimul act al celei mai importante competiții intercluburi din America de Sud pentru prima oară din 1999, când au și  câștigat trofeul, datorită succesului cu 3-0 de la Buenos Aires, din urmă cu o săptămână.

Așa cum antrenorul Marcelo Gallardo a promis imediat după jocul de pe El Monumental, River a căutat o răsturnare epică și nu a fost departe de acest lucru. Pe Allianz Parque din Sao Paulo, „milionarii” au deschis scorul în minutul 29 prin fundașul Rojas și au intrat la pauză cu un singur gol de recuperat, după reușita lui Rafael Santos Borre, din minutul 44.

River Plate a marcat și al treilea gol, care ar fi echilibrat situația la general, dar arbitrul uruguayan Ostojoch a anulat reușita lui Montiel din minutul 52 chiar când mingea urma să fie repusă de la centrul terenului. Golul nu a fost validat în urma revederii fazei din cabina VAR întrucât un jucător de-al argentinienilor se afla în faza anterioară în poziție de ofsaid.

River a continuat să atace cu toate liniile și a mai obținut un penalty prin Santos Borre, dar și această decizie a fost retrasă de arbitru tot în urma intervenției VAR. Speranțele unei remontada au fost diminuate serios în minutul 72, când fundașul lui River, Rojas, a fost eliminat după ce a primit al doilea avertisment.

Astfel, Palmeiras, echipa antrenată de portughezul Abel Ferreira, s-a calificat în finala Copei Libertadores, care se va disputa pe 30 ianuarie pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro împotriva învingătoarei din cealaltă semifinală, Santos – Boca Juniors. Meciul se joacă în această noapte și pornește de la rezultatul de 0-0 înregistrat pe Bombonera din Buenos Aires.