Până la 2 ani de închisoare pentru acest gest pe plajă. Puțini turiști știu că este strict interzis

Publicat: 12/07/2023 | 19:22
Scandal pe o plajă din Costinești / foto: Pixabay

Mulți români nu știu, dar să faci plajă cu organele genitale la vedere poate fi, în anumite circumstanțe, o ilegalitate. Nici bărbatul care a făcut acest gest în urmă cu doi ani, cel mai probabil, nu a cunoscut prevederile. În prezent, riscă să primească și doi ani de închisoare. 

Totul a început pe data de 25 iulie 2021, în jurul orelor 15:00-16:00, când bărbatul și-a dat slipul la o parte în fața unor indivizi de pe șezlonguri. Gestul său nu a putut trece cu vederea de persoanele care au fost imediat oripilate. Ca urmare, au făcut plângere, iar individul a ajuns în judecată.

La doi ani de la momentul de goliciune la Marea Neagră, bărbatul a ajuns să fie trimis în judecată. Magistrații au stabilit faptul că individul este acuzat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Fapta este prevăzută și pedepsită de dispozițiile din Art. 375 din Codul Penal.

Potrivit legii – articolul 375 din Codul Penal – „fapta persoanei care, în public (…) săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Bineînțeles, plajele de nudiști fac excepție de la această regulă, la fel și spațiile special amenajate.

(CITEȘTE ȘI: Suma exagerată pe care trebuie să o plătești în Mamaia ca să-ți pui prosopul pe plajă. E mai scump decât șezlongul)

Amenzi pe care poți să le primești pe plajă acum, în 2023. Lista completă

  1. Amendă pentru ce care vin cu animalele de companie de plajă. Dacă patrupedele nu sunt în zgardă sau în lesă, stăpânii pot primi o amendă contravențională cuprinsă între 100 și 1.000 de lei. Reglementarea este stipulată foarte clar în Legea 63 din 31 martie 2010;
  2. Între 1.000 și 10.000 de lei dacă  nu strângi dejecțiile animalelor. În legea menționată anterior este stipulată și această reglementare;
  3. Amendă cuprinsă între 10.000 și 20.000 de lei dacă intri cu mașina pe litoral. În articolul cu numărul 8 al legii este stabilit foarte clar faptul că este interzisă circulația sau staționarea autovehiculelor pe plajă, cu excepția celor care asigură intervenții operative și a utilajelor de întreținere a plajelor (punctul K).
  4. Între 200 și 2.000 de lei dacă lași gunoaie pe plajă. Conform legii nr. 27 din 15 ianuarie 2007, aceasta este amenda pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice, situația este și mai gravă, ajungând la o taxă cuprinsă între 10.000 și 20.000 de lei.

(CITEȘTE ȘI: Cu ce amendă uriașă te poți alege dacă dai muzica tare pe plajă. Noua lege impusă într-o țară europeană i-a șocat pe români)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult