„Pancone” debut cu dreptul în Moldova: „A fost o victorie a caracterului, nota 100 o au din partea mea!”

Publicat: 24/08/2020 | 11:06

Daniel Pancu a debutat cu o victorie pe banca formației Poli Iașși pe care a preluat-o în această vară. Moldovenii s-au impus la limită, scor 1-0 (1-0) în fața celor de la Chindia Târgoviște într-un meci care s-a disputat în cadrul primei runde a Ligii 1.

La sfârșitul meciului decis de reușita argentinianului Juan Pablo Passaglia (min.22), care a reluat simplu cu capul recentrarea lui Răzvan Onea, „Pancone” a ținut să-și ridice în slăvi elevii.

„Știam că va fi foarte greu, am avut doar o săptămână la dispoziție. Am preluat o echipă căzută din toate punctele de vedere, o echipă care a pierdut foarte mulți jucători. A fost o victorie a caracterului, nota 100 o au din partea mea. Sper să se rezolve problemele de lot, problemele financiare, pentru că fotbalul pe care îl văd eu e la sute de ani lumină. Am cerut 20 de jucători, câte doi pe fiecare post. Vor mai veni minim cinci jucători săptămâna aceasta”, a declarat Daniel Pancu, antrenorul principal al formației Poli Iași.

Următorul meci al ieșenilor va avea loc la Botoșani, derby-ul Moldovei urmând a se disputa duminică de la ora 15:30.

Program etapa 1 Liga 1 sezon 2020-2021
FC Argeș – FC Botoșani 2-3
Viitorul – UTA Arad 1-1
Sepsi – Universitatea Craiova 0-1
Astra Giurgiu – FCSB 0-3
Poli Iași – Chindia 1-0
Academica Clinceni – CFR Cluj 1-2
Luni, 24 august
ora 18:00 FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș
ora 21:00 Dinamo – Hermannstadt