Papa Francisc, rugăciuni pentru George Floyd şi pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa din cauza rasismului! „Să ne rugăm pentru alinarea familiilor şi prietenilor copleşiţi”

Publicat: 03/06/2020 | 18:20

Papa Francisc a vorbit despre tragicul caz al morții lui George Floyd și a condamnat cele întâmplate, reliefând faptul că orice formă de rasism este inacceptabilă.

Acesta a mai atras atenție că evenimentele ce au urmat decesului acestuia și violența folosită nu sunt bune și nu pot schimba nimic și reprezintă doar o formă de exprimare disperată și distrugătoare. (CITEȘTE ȘI: PAPA FRANCISC, ÎN PERICOL? UN ALT ANGAJAT DIN APROPIEREA SUVERANULUI PONTIF A FOST CONFIRMAT CU NOUL CORONAVIRUS LA VATICAN)

„Noi nu putem tolera şi nici închide ochii în faţa vreunei forme de rasism sau de excludere şi să pretindem că apărăm caracterul sacru al oricărei vieţi umane”, a declarat Papa Francisc în audienţa sa de miercuri, potrivit AFP.

Papa Francisc a îndemnat populația la rugăciune și a spus că el se va gândi și ruga pentru sufletul lui George Floyd și pentru toți care și-au pierdut viața din cauza rasismului. (VEZI ȘI: PAPA FRANCISC VINE ÎN SPRIJINUL BOLNAVILOR DE COVID-19 DE LA SPITALUL JUDEȚEAN SUCEAVA. CE DONAȚII A FĂCUT SUVERANUL PONTIF)

„Nimic nu se câşigă prin reacţiile violente din ultimele zile.Trebuie să recunoaştem că violenţa din ultimele nopţi este autodistrugătoare. Urmăresc cu mare îngrijorare dureroasele dezordini sociale care au loc în naţiunea voastră în aceste zile, în urma morţii tragice a domnului George Floyd. Azi mă alătur Bisericii Saint-Paul, (oraşului) Minneapolis şi Statelor Unite, pentru a mă ruga pentru odihnirea sufletului lui George Floyd şi pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa din cauza păcatului rasismului.

Să ne rugăm pentru alinarea familiilor şi prietenilor copleşiţi şi să ne rugăm pentru reconcilierea naţională şi pacea la care aspirăm”, au fost cuvintele Suveranul Pontif.

Un adevărat haos s-a declanșat în America. Au loc proteste în 32 de orașe, iar mulțimea este revoltată. Manifestațiile au la bază teribilul caz ce s-a petrecut în urmă cu doar câteva zile, când George Floyd, un bărbat de culoare, a fost ucis de către poliția din Minneapolis, Minnesota.