Parca sunt blestemate! Terenurile de tenis si de golf ale odraslelor Ceausestilor nu-si gasesc cumparator

De: Cancan
Publicat: 14/08/2013 | 00:36

Terenurile de tenis si minigolf de la hotelul Arad din Neptun-Olimp, acolo unde, inainte de ’89, “printisorii” familiei Ceausescu se distrau in fiecare vara au fost incluse pe o lista a proprietatilor pe care RA-APPS vrea sa le vanda. In schimbul acestora, Regia a cerut aproape 1.700.000 de euro, plus TVA. Terenurile masoara in jur de 14.000 de metri patrati si candva au fost miza unui razboi intre un om de afaceri si un cap al lumii interlope. In prezent, ele nu mai prezinta niciun interes.

Valentin, Nicu si Zoia isi petreceau vacantele de vara la Neptun, statiunea fiind la acea ora „perla litoralului comunist”!

Potrivit reprezentantilor Regiei, terenurile au fost scoase la licitatie deschisa cu strigare in trei randuri, insa nu a existat nicio persoana ca sa se inscrie in “cursa” pentru adjudecarea lor.

Mai mult, intrucat nu a aparut nicio oferta la licitatie, RA-APPS a luat decizia sa le vanda prin negociere directa. Legea permite Regiei ca “In cazul in care cea de-a treia licitatie a avut loc fara ca vreun ofertant sa fi oferit cel putin pretul de pornire al licitatiei, imobilul va putea fi vandut prin negociere, pe baza unei oferte de cumparare care va putea fi mai mica cu 30% decat pretul stabilit”.

Chiar si in aceste conditii, in care pretul e mai mic cu 30%, terenurile nu si-au gasit inca un “curtezan”. “Pana azi nu a fost depusa nicio oferta de cumparare”, ne-au marturisit oficialii Administratiei Patrimoniului Protocolului de Stat. (A.N.)