Pardo si Djalovic ii „papa” 600.000 de euro

De: Cancan
Publicat: 06/05/2010 | 00:00
BUFON. Pardo s-a remarcat la Rapid mai mult prin gafe

La finalul acestui sezon din Grant vor pleca opt jucatori. Multi dintre ei au fost adusi sub forma de imprumut, iar din vara vor reveni la echipele lor, in timp ce altii nu s-au inteles cu patronul rapidist pentru prelungirea contractului. De asemenea, sunt sanse mici ca Urko Rafael Pardo si Radomir Djalovic, jucatori care vor reveni la Rapid dupa ce au fost imprumutati la Olympiakos, respectiv NK Rijeka, sa continue in Giulesti. Copos nu vrea insa sa auda de o revenire a celor doi, asta din cauza remuneratiilor: portarul incaseaza 360.000 de euro pe sezon, in timp ce atacantul – „doar” 240.000. In acest sens, bossul giulestean a transmis conducerii sa incerce vanzarea sau imprumutul jucatorilor si in sezonul viitor, insa ultimul cuvant il va avea tehnicianul care se va ocupa din vara de destinele Rapidului. Totusi muntenegreanul, care a marcat noua goluri pentru Rijeka, are sanse sa fie pastrat in lot doar daca va accepta diminuarea salariului.