Pariurile zilei» Facem profit pe meciurile naționalelor! Zece ponturi din fotbal pentru ziua de marți

Publicat: 10/09/2018 | 22:12

Ne continuăm bilanțul pozitiv în aceeași manieră, axându-ne pe evenimentele fotbalistice din cadrul Ligii Națiunilor. Ziua de astăzi ne rezervă ultima serie de confruntări din cadrul etapei a doua a noii competiții organizată de către UEFA, iar noi suntem pregătiți să scoatem maximum din evenimentele pe care le avem la dispoziție.

Așadar, astăzi avem programate două dispute din cadrul Ligii A. Reprezentativa Belgiei caută să ofere o porție de spectacol total pe tărâm islandez după ce nordicii au eșuat lamentabil în runda inaugurală în fața naționalei Elveției (0-6), în timp ce Spania dorește să-și continue parcursul bun după succesul de pe ”Wembley”, contra Angliei (2-1), urmând a da piept cu finalista de la Mondial, Croația. În Liga B avem parte de un singur duel, la Zenica, între Bosnia și Austria, gazdele urmând a lua o opțiune importantă în privința preluării șefiei ierarhiei în grupa 3 în cazul unei noi victorii. Completăm setul de pronosticuri cu trei confruntări amicale între echipele europene, pariind din nou pe goluri pentru a evita eventualele surprize. Succes, tuturor!

SPANIA – CROAȚIA 1 COTA 1.73

ISLANDA – BELGIA GOL ÎN AMBELE REPRIZE COTA 1.64

FINLANDA – ESTONIA SUB 2.5 GOLURI COTA 1.62

BOSNIA & HERȚEGOVINA – AUSTRIA PAUZĂ SAU FINAL X COTA 1.62

UNGARIA – GRECIA 2+ COTA 1.65

MOLDOVA – BELARUS SUB 2.5 GOLURI COTA 1.67

SAN MARINO – LUXEMBURG GOL ÎN AMBELE REPRIZE COTA 1.45

POLONIA – IRLANDA SUB 2.5 GOLURI COTA 1.73

ANGLIA – ELVEȚIA 2+ COTA 1.40

IRLANDA DE NORD – ISRAEL OASPEȚII MARCHEAZĂ COTA 1.58