Pasagerii au trecut prin clipe de groază atunci când avionul era pe punctul să decoleze! Momentul în care s-a ciocnit de un alt aparat de zbor a devenit viral

De: Cancan
Publicat: 28/11/2017 | 20:32

Imaginile realizate exact cu clipa în care avionul de la compania Virgin s-a ciocnit cu un altul de la EgyptAir au ajuns pe reţelele sociale şi au devenit virale la scurt timp. Incidentul şocant s-a petrecut pe aeroportul Jonh F. Kennedy din New York, iar respectiva cursă trebuia să ajungă la Londra, în Marea Britanie.

Mai mult, avionul care a fost lovit cu putere de al doilea aparat de zbor a pierdut o aripă, chiar imediat după ce pilotul a anunţat că va începe decolarea. Totodată, cursa a fost anulată, iar în imagini a mai putut fi văzut cum aripa stângă a avionului accidentat a fost încărcată într-un camion.

„Siguranţa este extrem de importantă pentru noi. Toţi pasagerii, dar şi echipajul de zbor au fost debarcaţi absolut normal din avion”, a fost declaraţia oficială a companiei aeriene, potrivit metro.co.uk.

În plus, a fost deschisă şi o anchetă pentru a putea fi determinat cum s-a petrecut un astfel de incident şocant, care ar fi putut să devină o tragedie dacă pilotul nu ar fi acţionat într-o fracţiune de secundă.