Pasiunea pentru o tânără l-a costat libertatea. Cum a ajuns un ieșean la închisoare după ce a încercat să o „cucerească”

Publicat: 02/11/2020 | 11:48
Un bărbat a urmărit-o în scara blocului în care locuia, apoi și-a dat pantalonii jos

O tânără din Suceava, studentă la Facultatea de Medicină din Iași, a fost protagonista unui episod șocant. Un bărbat a urmărit-o în scara blocului în care locuia, apoi și-a dat pantalonii jos.

Bărbatul le-a mărturisit anchetatorilor că nu a vrut să îi facă vreun rău ci doar să o invite la o…cafea. După ce s-a dezbrăcat, tânăra a strigat după ajutor, iar individul s-a făcut nevăzut. A fost identificat, însă, de polițiști și are de plătit scump acum pentru ieșirea sa necontrolată, scrie BZI.ro.

Potrivit sursei citate atunci când s-a întâmplat incidentul, studenta tocmai terminase cursurile și se îndrepta spre casă cu un mijloc de transport în comun. Nici prin cap nu i-a trecut că un bărbat din acel mijloc de transport în comun o va urmări până acasă. Povestea începe în primăvara anului trecut, mai precis pe 12 martie.

Fusese arestat în acea zi

În acea zi, Mădălin Marian Ungureanu individul a stat câteva ore la Judecătoria Iași, unde era judecat într-un dosar pentru conducere sub influența alcoolului. Mai apoi, el a plecat, urcând într-un mijloc de transport în comun. După ce a schimbat câteva mijloace de transport, într-un autobuz care circula pe traseul 47, a pus ochii pe frumoasa studentă, care s-a așezat lângă el.

„La coborârea acesteia (studentei) din autobuz, inculpatul a urmărit-o până în scara blocului, a intrat în scară după ea (sistemul de închidere securizat al interfonului era defect), a așteptat-o între etajele 2 și 3, după care, în prezența persoanei vătămate, și-a dat jos pantalonii și chiloții și i-a arătat organul genital”, au subliniat oamenii legii.

Fata a strigat după ajutor, studenta, a cărei identitate o vom proteja, a strigat după ajutor, iar ieșeanul s-a făcut nevăzut. Ulterior, speriată, victima a mers la Poliție, unde a depus o plângere. Individul a fost identificat după ce oamenii legii au studiat imaginile surprinse de camerele de vederi de la Judecătoria Iași și din autobuz, dar și după ce victima l-a recunoscut din planșe foto.

Ce le-a zis polițiștilor

Polițiștii l-au identificat și l-au dus la audieri. „Mi-am dat pantalonii și chiloții jos după care m-a împins… Nu voiam decât să fac cunoștință cu ea și să o invit la cafea!”, a spus Mădălin Marian Ungureanu în fața magistraților ieșeni.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal. Totuși, nu era o noutate pentru Madălin Marian Ungureanu, pentru că acesta a mai fost anchetat penal. Dosarele din trecut și gestul pe care l-a făcut față de studentă l-au trimis în spatele gratiilor. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Mădălin Marian Ungureanu la pedeapsa rezultantă de 4 ani de pușcărie, pentru ultraj contra bunelor moravuri, conducerea unui vehicul fără permis și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

La aplicarea pedepsei, instanța a luat în calcul și o condamnare anterioară a individului. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.