Paul Ipate si Jojo s-au despărțit? Anunțul făcut de vedetă

Publicat: 21/10/2019 | 08:25

Jojo și Paul Ipate formează un cuplu redutabil, iar fanii nu i-ar vedea niciodată despărțiți. Numai că activitatea profesională își cere drepturile, astfel că Paul și Jojo sunt obligați să stea, o perioadă, despărțiți. Toți cei care s-au așteptat la ceva mult mai grav pot răsufla ușurați.

Fiind o perioadă de turnee, Jojo și Paul Ipate nu sunt împreună, în fiecare zi, așa cum și-ar dori. Jojo a postat, de altfel, pe pagina sa de socializare, un mesaj în care a explicat întreaga situație, repetând și că Paul este omul pe care se poate sprijini permanent.

”E o perioadă de turnee în care eu şi iubitul meu nu ne mai vedem atât de des cum suntem obişnuiţi. În astfel de momente îmi dau şi mai bine seama cât de importantă e familia noastră şi de unită… Dorul de tine mă face să fiu şi mai mult recunoscătoare pentru tot mi-a fost dat, Paul Ipate. Am răcit un pic şi aş vrea să fii aici să mă strângi în braţe. Ştiu că mă alint, însă cea mai bună parte e că lângă tine pot fi oricât vreau eu de vulnerabilă. Pentru că tu eşti stânca mea neclintită şi refugiul meu de fiecare dată când lucrurile o iau razna. Te iubesc şi îţi trimit dorul meu”, a scris ea pe contul personal de socializare.

Jojo și Paul Ipate

”Omul asta mi-a schimbat viața”

Jojo mărturisește că ar avea foarte multe de povestit despre relația sa cu Paul Ipate, însă nu i-ar ajunge toate paginile… Instagramului. Recunoaște că partenerul ei de viață a văzut-o în toate ipostazele – frumoasă și urâtă, slabă sau mai plinuță -, Paul fiind acela care i-a fost alături în fiecare moment, indiferent dacă a fost vorba despre bucurie sau supărare. Nu-și ascunde ”vulnerabilitățile” în fața lui Paul, iar Jojo este convinsă că a făcut alegerea perfectă atunci când a descoperit ”jumătatea” sentimentală.

”Cand vine vorba despre noi, sunt atat de multe lucruri de spus incat nu mi-ar ajunge nici “paginile” instagramului, asa de generoase cum sunt ele. Omul asta mi-a schimbat viata. Am trecut impreuna prin suisuri si coborasuri care ne-au facut mai puternici si mai constienti de ceea ce insemnam unul pentru celalalt. Nu stiu ce va aduce viitorul. Stiu doar ca el este singurul barbat din lumea asta caruia nu i-as ascunde vulnerabilitatile mele si orice ar presupune anii ce urmeaza si batranetea mea. @paulipate m-a vazut si frumoasa si urata, si slaba si cu kilograme in plus, suparata si fericita, exuberanta si de o tristete teribila, exagerata si echilibrata, copil si femeie, luminoasa si intunecata. Si dupa toate astea ma face mereu sa rad in hohote. Si eu pe el. M-a tinut de mana si cand am castigat si cand am pierdut, si nu i-a fost teama nicio secunda sa investeasca totul, absolut totul, in noi si familia noastra. Asa ca… pe varf de munte sau in cea mai adanca vale stiu ca el va fi aici. Zambind, razand, spunandu-mi ceva cu talc sau scotandu-ma frumos din minti cu spiritul lui critic. Din toate aceste motive si multe, multe altele, o sa-l privesc mereu in ochi zambind. Pentru ca stiu ca imi va da mereu un motiv in plus sa fiu fericita si linistita”, a scris Jojo pe pagina sa de Instagram.