Pazea, intra in ring mama lui Bute!

De: Cancan
Publicat: 29/04/2010 | 00:00

Maricica Bute e de departe cea mai fericita, pentru ca s-a ales cu un costum foarte elegant, dar si cu niste super-manusi de box din plus rosu. Mandra de feciorul sau, ea ne-a invitat in camera cu trofee si ne-a aratat ce i-a cumparat acesta din Canada. „Mie mi-a luat un costum negru foarte frumos, iar lui tac-su i-a cumparat cateva articole de imbracaminte sport, plus o sapca inscriptionata cu numele BUTE. Nu stiu cat au costat, Lucian a platit. Si la nepoate le-a luat cate un cadou, nu vine niciodata cu mana goala”, spune mama campionului. Desi nu a privit niciodata un meci, ea si-a pus, totusi, in mana o manusa. „Nu prea ma pricep eu, dar cred ca asa se pune”, spune ea. Maricica ne-a povestit ca vizita in Canada a fost o experienta unica si aproape ca nu are cuvinte sa spuna ce a trait printre canadieni. „Oamenii il recunosc pe strada, il opresc sa-l pupe sau sa il felicite. Luci este celebru acolo”, ne mai spune, plina de emotie, Maricica. Va boxa si in Romania Bute si-a aparat, pe 17 aprilie, la Montreal, centura de campion mondial la categoria supermijlocie. El l-a avut ca adversar pe columbianul Edison Miranda, pe care l-a facut KO in runda a treia. A revenit in tara pentru doua saptamani, sa se relaxeze, apoi se intoarce in Canada. Urmatorul sau meci va fi in Romania, in jurul datei de 24 iulie. Adversarul nu a fost inca stabilit, dar se vehiculeaza deja doua nume: Dimitri Sartison sau Robert Stieglitz.