Pazea, politica: vin Axinte, Tociu, Palade, Marcel Pavel si Mirabela

De: Cancan
Publicat: 07/09/2007 | 00:00

Showbiz. Generalul Mircea Chelaru va face politica impreuna cu Mirabela Dauer si alte vedete in cadrul nou-infiintatei Miscari Reformatoare, un viitor partid politic care nu se stie daca e de stanga sau de dreapta, dar sigur e de revista Nume mari ale scenei artistice de odinioara alcatuiesc coloana vertebrala a Miscarii Reformatoare – formatiune nou-infiintata de Codrin Stefanescu, fost membru al PC. Printre vedetele atrase de Stefanescu se numara Mirabela Dauer, Axinte de la Vacanta Mare, duetul de comici Romica Tociu – Cornel Palade, fostul fotbalist Ilie Dumitrescu sau Marcel Pavel. „Acesta nu este un afis al unui show grandios, ci sunt cei care si-au manifestat, deja, increderea in ideile si principiile Miscarii Reformatoare. Sunt oameni care vin alaturi de noi cu tot sufletul, oameni care simt nevoia de schimbare. Sunt prietenii nostri”, se arata intr-un comunicat de presa al formatiunii, remis Hotnews.ro. Miscarea Reformatoare a fost initiata de catre fostul deputat PSD Codrin Stefanescu si are ca scop reformarea clasei politice si se adreseaza „oamenilor dezamagiti de politicieni”. Potrivit declaratiilor lui Stefanescu, organizatia s-ar putea transforma intr-un partid de centru cu ideologie social-liberala. Codrin Stefanescu a fost exclus, in aceasta vara, din Partidul Conservator, fiind acuzat de Dan Voiculescu de organizarea unui puci intern. Stefanescu a mai fost membru al PSD si PRM. (D.P.)