Pe mana lui vor incapea „durii” de la Iron Maiden

De: Cancan
Publicat: 10/08/2010 | 00:00
Expert. Iosif Muresan este maseurul CFR din 2005, prin mainile sale trecand toate vedetele echipei

Rockerii au trimis cateva solicitari legate de concertul pe care il vor sustine la sfarsitul saptamanii in Cluj-Napoca. „Le trebuie o cabina de masaj pentru ora de relaxare si acolo va merge maseurul echipei de fotbal CFR 1907. Sunt niste vedete de bun simt”, a spus organizatorul concertului, Liviu Alexa. Cel mai experimentat maseur al ceferistilor este Iosif Muresan, in varsta de 53 de ani, care lucreaza la club din 2005. Prin mainile lui au trecut toate vedetele echipei care au adus la Cluj sapte trofee in ultimii trei ani. In afara de masaj, membrii trupei rock au o preferinta si in ceea ce priveste bautura pe care o vor bea pe parcursul sederii la Cluj, anume vinul frantuzesc Chateau Margaux, care se produce in podgoriile din Bordeaux inca din 1855. O sticla costa intre 900 si 4.000 de lei. Iron Maiden va ajunge la Cluj cu aeronava trupei, pilotata chiar de vocalistul Bruce Dickinson, motiv pentru care au cerut deja culoar privat pentru aterizare de la conducerea Aeroportului International Cluj-Napoca. Iron Maiden va concerta in parcarea complexului comercial Polus Center din Cluj, iar un bilet costa 100 de lei, indiferent de zona. Trupa este adusa de finantatorul echipei CFR, Arpad Paszkany, in cinstea castigarii eventului, mai ales ca Iron Maiden este formatia sa preferata inca din adolescenta.