Percheziţii la Brigada Rutieră Bucureşti şi la locuinţele unor poliţişti suspectaţi de luare de mită

De: Cancan
Publicat: 19/04/2013 | 09:05

Sursele citate au declarat că ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie monitorizează agenţii vizaţi de anchetă încă de acum un an, după ce mai multe persoane au sunat la Linia Verde a DGA şi au anunţat că poliţişti de circulaţie le-au cerut mită, iar alţi şoferi au depus denunţuri scrise.

Poliţiştii anticorupţie au declanşat o anchetă şi au trimis în teren inclusiv agenţi sub acoperire, care au încălcat în mod intenţionat legea privind circulaţia pe drumurile publice, apoi le-au dat bani poliţiştilor vizaţi.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a precizat, într-un comunicat de presă, că în urma celor zece percheziţii vor fi puse în executare nouă mandate de aducere.

„Acţiunea vizează mai multe cauze ce au ca obiect săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Din materialul probator administrat până la momentul actual a rezultat că în activitatea infracţională sunt implicaţi mai mulţi agenţi de poliţie rutieră”, potrivit Parchetului Capitalei, citat de Mediafax.

Ionut Chiperi