Petreceri urbane de proportii la „Zilele Bucurestiului” Vezi calendarul manifestarilor artistice!

De: Cancan
Publicat: 02/09/2015 | 01:18

Concerte de muzica alternativa, folk, electronica, muzica simfonica, targuri tematice, unul dintre cele mai impresionante spectacole de video-mapping din lume (iMapp Bucharest), instalatii interactive, animatii proiectate, jocuri de laser şi sunet, instrumente muzical-vizuale şi tehnologii de ultima generatie vor impanzi orasul intre 18-20 septembrie, sfarsit de saptamana dedicat sarbatoririi a 556 de ani de atestare documentara a Bucurestiului.

Chiar de Ziua Bucurestiului, Primaria Municipiului Bucuresti ii premiaza pe cei care dau suflet orasului si schimba lucrurile in bine. 36 dintre personalitatile si proiectele cele mai importante din muzica, teatru, ecologie, turism, sport si jurnalism sunt nominalizate la Gala BucureştiTu – Premiile orasului Bucuresti. Caştigatorii Galei BucureştiTu sunt aleşi prin vot public, iar bucurestenii sunt asteptati pe site-ul www.bucurestitu.ro sa-si aleaga proiectul preferat din cele 12 domenii de activitate.

iMapp, sambata 19 septembrie

Primaria Municipiului Bucuresti, prin creart, organizeaza sambata, 19 septembrie 2015, in Piata Constitutiei, iMapp Bucharest 2015.

Conceptul creativ al concursului iMapp Bucharest este dat de elemente primordiale – pamant, aer, apa, foc. Fatada cladirii va fi personalizata si reinterpretata printr-o imagine 3D complexa ce anima prin forme si culoare suprafata cladirii de aproximativ 20.000 de metri patrati.

Seara va incepe cu un concert sustinut de Argatu’ & Friends, urmat de Suie Paparude ce va canta in deschiderea celebrei formatii de electro-swing PAROV STELAR. De asemenea, trupa de dansatori Ledlight Dance Group va aduce pe scena o coregrafie luminoasa interactiva, cu ajutorul unor costume spectaculoase.

Anul acesta, in cadrul iMapp Bucharest, a fost introdusa o noua sectiune, StillMapp – Picture Competition, adresata cetatenilor romani in dorinta de a sprijini artistii autohtoni si de a incuraja aportul acestora la cultura locala. StillMapp Bucharest 2015 este un concurs de fotografie in urma caruia cele mai bune fotografii vor fi proiectate pe fatada Palatului Parlamentului pe 19 septembrie, marele castigator primind un premiu in valoare de 1.000 de euro. Termenul limită până la care pot fi înscrise fotografii este 13 septembrie 2015.

19-20 septembrie, Noaptea Alba a Bucurestiului

In timpul evenimentului organizat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin ArCuB, Capitala devine, pentru o noapte, o retea de instalatii interactive şi instrumente audio-vizuale care il transforma intr-un teren de joaca.

Ajunsa la cea de-a cincea editie, Noaptea Alba a Bucureştiului populeaza strazile cu animatii proiectate, display-uri luminoase, jocuri de laser şi sunet, concert de muzica şi pictura live, instrumente muzical-vizuale şi tehnologii de ultima generatie ale unor artişti internationali şi romani.

14 instalatii vor impanzi Centrul Vechi al Bucureştiului in Noaptea Alba de pe 19 spre 20 septembrie, printre care zmeiele majestuoase Les Luminéoles care vor fi inaltate la 30 de metri deasupra solului, peretii care vor putea fi „pictati” cu imagini video despre istoria Bucureştiului, cuburile muzical-vizuale ce invita participantii sa creeze şi sa se exprime impreuna, instalatiile interactive de lumini şi sunete Lights Contacts şi boxele Street Sound ce genereaza un soundscape din sample-uri muzicale declanşate de prezenta şi mişcarile trecatorilor.

In cadrul evenimentului din 19 septembrie, se va lansa aplicatia mobila ARCUB, disponibila in iOS şi Android, care ii va tine la curent pe bucureşteni cu ultimele noutati din teatru, film, muzica, expozitii şi evenimente marca ArCuB.

 

Gara Baneasa – Sound & Vision – Festival de Muzica Alternativa

 

Primul festival de muzica alternativa 100% romaneasca, Sound & Vision, reuneste pasiunea pentru beat-urile indie rock, synth-uri electro si freestyle rap cu ultimele trenduri in arta vizuala.

Intre 18-20 septembrie vor avea loc trei zile de festival, doua scene pentru concerte live si DJ seturi, ateliere tematice, ultimele trenduri in arta vizuala urbana, 15 trupe alternative, artisti cu pedigree sau newcomers, asa arata Sound & Vision, cel mai nou festival muzical din Bucuresti.
Evenimentul este construit in jurul conceptului de promovare si mediatizare a culturii alternative romanesti, Sound & Vision – creat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin ArCuB, impreuna cu organizatorii festivalului Summer Well.

 

Parcul Cişmigiu – Kid’s City

In perioada 18-20 septembrie, Parcul Cismigiu se va transforma intr-un spatiu de aventura si distractie pentru copii.

Parcul Herastrau – Intrarea Charles de Gaulle – Povesti de Bucuresti

In cele trei zile de sarbatoare, 18-20 septembrie, bucurestenii si turistii sunt invitati sa participe la reconstituirea atmosferei Bucurestiului de odinioara, printr-o serie de manifestari, precum Targul Bucurestiului, zona culinara, concerte, parada costumelor de epoca, „Bataia cu flori”, statui vivante, piese de teatru si spectacole de acrobatie si echilibristica.

(M.N.)