Philadelphia Eagles a produs surpriza în finala Super Bowl!

De: Cancan
Publicat: 06/02/2018 | 09:00

„Vulturii” şi-au adjudecat primele două sferturi, scor 9-3, respectiv 13-9. Campioana en-titre a redus din diferenţă în sfertul al treilea, reuşind să se impună cu 14-7, graţie lui Gostkowski şi Gronkowski. Philadelphia n-a cedat şi în ultimul sfert, pe care şi l-a adjudecat cu 12-7, astfel că a devenit în premieră campioană, la a treia finală din istorie. Philadelphia Eagles a pierdut anterior două finale, în 1981 şi 2005. New England era deţinătoarea trofeului şi mai câştigase titlul de patru ori.

Nick Foles, coordonatorul lui Eagles, a câştigat duelul cu omologul său de la Patriots, starul Tom Brady, căruia i-a răpit ocazia de a-şi trece în palmares al şaselea Super Bowl şi a cucerit titlul de cel mai valoros jucător al finalei.

După ce Wentz s-a accidentat în finalul anului trecut, Doug Pederson a fost nevoit să-l folosească pe Nick Foles pe postul de quarterback. Spre uimirea tuturor, Foles a devenit primul jucător din istorie care a reuşit un touch down şi o pasă decisivă în ultimul act. De asemenea, Foles a devenit al treilea quarterback care a primit un inel de campion după ce a evoluat în cel mult trei jocuri de-a lungul sezonului, după Doug Williams şi Jeff Hostetler.

 

Cristi P.