Piața Obor, termoscanere la intrare! Oamenii pot intra în complex doar după ce li se verifică temperatura

De: A. D.
Publicat: 06/05/2020 | 17:15

Data de 15 mai va aduce un proces de relaxare a măsurilor în România. Pentru a nu se confrunta cu un val mare de contaminări odată cu slăbirea restricțiilor se iau măsuri speciale în mai multe locații. Astfel, începând de azi în Piața Obor tuturor oamenilor o să le fie măsurată temperatura, înainte de intrarea în complex.

În Piața Obor au fost amplasate două aparate de scanare a temperaturii, în clădirea nouă, iar termoscanarea se face, începând de astăzi, de către angajații firmei care asigură paza în complex. Accesul se va face în acest mod atât pentru cumpărători, cât și pentru vânzători. (CITEȘTE ȘI: FOCARE NOI DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA, ÎNAINTE DE RIDICAREA STĂRII DE URGENȚĂ! SUNT APROAPE 100 DE PERSOANE INFECTATE CU SARS-COV-2)

Astfel, dacă temperatura unui cetățean depășește 37,3, i se recomandă să nu intre în piață și să meargă la medicul de familie. (VEZI ȘI: CROAŢIA REDESCHIDE LITORALUL PENTRU TURIŞTI! CARE SUNT REGULILE PE CARE OAMENII TREBUIE SĂ LE RESPECTE LA MALUL MĂRII)

În cazul Pieței Obor, primăria a asigurat că s-au luat și alte măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului: igienizarea spațiile comune, precum scările, holurile, balustradele, lifturile și mânerele lifturilor.

De asemenea, în cadrul incintei toți comercianții poartă măști de protecție și mănuși, iar mărfurile sunt protejate de paravane din plastic

Aceste măsuri vin după ce la începutul lunii aprilie, cu două zile înainte de Florii, în Piața Obor a fost nevoie de intervenția jandarmilor după ce sute de oameni au ieșit la cumpărături fără să respecte minime reguli de protecție.