Piedone vrea arta moderna in Oraselul Copiilor! Picturile 3D au cucerit Capitala

De: Cancan
Publicat: 19/09/2011 | 00:00
ARTA. Groapa tridimensionala din Capitala pe care paseste artistul a fost realizata in cinci zile

Cine a trecut duminica prin zona Cosbuc din Capitala a avut surpriza sa dea peste o groapa imensa aparuta peste noapte in asfalt. Cand au realizat ca nu este una dintre gaurile care le aduc numai necazuri si este opera unui artist, trecatorii s-au incumetat sa o traverseze. Desenul tridimensional al lui Manfred Stader l-a lasat fara cuvinte si pe primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. „Am fost sa vad daca groapa este reala si chiar am incercat-o. Vreau sa colaborez cu el pentru a picta casutele si aleile din Oraselul Copiilor”, ne-a marturisit incantat primarul Piedone, care il asteapta pe pictor sa revina in Romania in primavara. Artistul german, in varsta de 53 de ani, a studiat la scoala de arta din Frankfurt, devenind unul dintre cei mai cunoscuti artisti de pictura stradala, cu peste 200 de desene 3D la activ. „Acesta este pictat pe PVC cu vopsea acrilica, care este rezistenta la apa. De altfel, este lucrat 100% manual si va rezista cu siguranta vreme de cateva luni”, ne-a explicat Manfred Stader.