Pierdere grea pentru moldoveni la reluarea Ligii 1: „Îmi vine să plâng!”

Publicat: 01/06/2020 | 21:55
Jonathan Rodriguez (S), de la FC Botosani, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei Dinamo Bucuresti din etapa a VI-a a play-out-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Stefan cel Mare din Bucuresti, luni, 22 aprilie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Una dintre surprizele acestui sezon competițional al Ligii 1, FC Botoșani, va avea mari probleme la reluarea campionatului care a fost intrerupt ca urmare a pandemiei de coronavirus care a curprins întreaga lume.

Și nu pentru că vreun jucător sau membru al echipei s-ar confrunta cu temutul COVID-19, ci pentru că doi dintre jucătorii echipei, care pe timpul pandemiei au plecat acasă, nu au reușit încă să fie încă „repatriați” de moldoveni.  Este vorba de argentinienii Jonathan Rodriguez și Juan Bautista Cascini. Dacă ultimul nu e o pierdere pentru moldoveni în schimb absența căpitanului Rodriguez va cântări greu în economia jocului formației lui Marius Croitoru, mijlocașul fiind practic „motorul” echipei în acest sezon.

Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani a declarat că Rodriguez și Cascini nu au ajuns în România, deoarece nu și-au găsit bilete de întoarcere din cauza pandemiei de COVID-19. Mai mult, în momentul în care cei doi vor revini în România vor trebui să stea timp de 14 zile în carantină, ceea ce înseamnă că Marius Croitoru nu îi va putea avea la dispoziție până îniulie.

„Nu-mi mai spuneți de Rodriguez, că îmi vine să plâng! Este cel mai bun număr 6 din România, ar juca la orice echipă. Nu vă mai spun ce e în inima lui, el plânge în fiecare zi. Pe de altă parte, e treaba lui Marius Croitoru  cum se va descurca fără Rodriguez și pe cine va folosi în formula de start”, a declarat Valeriu Ifrime.

FC Botoșani a reușit în premieră în acest sezon să prindă un loc la „masa bogaților” intrând în play-off. După două runde scurse din play-off, gruparea moldavă se află pe locul 5 cu 24 de puncte.