Planici visează frumos la FCSB

De: Cancan
Publicat: 09/09/2017 | 18:20

„Am ajuns într-adevăr la un club mare, jucătorii m-au primit foarte bine, la fel şi antrenorul şi stafful, toată lumea. Fanii, de asemenea. Este foarte bine, sunt încă în proces de adaptare, dar nu cred că îmi va trebui o perioadă mai lungă pentru asta. Nu a fost o problemă cu mine ci între cluburi, când am auzi că Steaua mă doreşte, am vrut să vin din prima zi, nu ştiu care a fost probelma dar sunt foarte fericit că s-au înţeles. Sper să fiu la potenţialul meu de vârf, să ajut clubul în campionat să câştige titlul, iar în Europa să ajungem cât mai departe posibil”, a declarat Bogdan Planici.

Autor: Cristi P.