Planul ascuns al Rusiei. Ce face Vladimir Putin în plină criză provocată de pandemia de coronavirus

De: T.S
Publicat: 05/04/2020 | 23:18

Președintele rus Vladimir Putin este decis ca în plină pandemie de coronavirus să creeze o imagine pozitivă, deși și Rusia are număroase cazuri de oameni infectați.

Nu trece nicio săptămână fără ca Rusia să nu trimită un nou pachet umanitar într-o țară lovită de criză, deși nici Rusia lui Putin nu este lipsită de probleme, scrie Skynews.

Serbia, de exemplu, este cel mai recent destinatar – sâmbătă au sosit din Rusia 11 avioane militare încărcate cu provizii și personal medical, iar înainte au fost Italia. China, SUA și Iran.

Gesturile dau de gândit

Din Rusia cu dragoste este acum sloganul pentru aparenta generozitate a Kremlinului, notează Sky News.

Vladimir Putin le-a arătat rușilor că în afară de a le promite un concediu plătit de o săptămână, pe care apoi l-a extins pe toată luna aprilie, că este foarte puțin interesat de acestă criză care macină Europa.

„Liderul de la Kremlin pare mai interesat de punctajul politic decât de concentrarea pe sănătatea publică, în condițiile răspândirii virusului prin aproape toate regiunile rusești, cu transmitere comunității în jumătate dintre acestea”, se spune în analiza citată.

Vladimir Putin și-a delegat responsabilitatea guvernatorilor regionali, acordându-le mai multă autonomie în luarea deciziilor cu privire la modul de combatere a COVID-19. Acest lucru îl lasă să se concentreze pe ceea ce se află mai mult în zona sa de confort, imaginea Rusiei pe scena mondială.

Momentul de „mândrie absolută”

Mai mult, Kremlinul a jubilat când Rusia a trimis un ajutor medical în SUA. Un avion militar rusesc care transporta ventilatoarele a aterizat miercuri la New York, după ce președintele american Trump și președintele rus Vladimir Putin au vorbit la telefon.

Ulterior s-a aflat că ventilatoarele livrate de Rusia în Statele Unite pentru a ajuta bolnavii de coronavirus au fost fabricate de o companie rusă care se află sub sancțiunile din SUA.

„Rușii ne-au trimis mai multe ajutoare decât au spus”, a spus președintele american, Donald Trump. „Acesta a fost un gest foarte frumos”, a comentat Trump fără să pară îngrijorat de excesele propagandei ruse.

Medicii din Rusia se plâng și ei

Medicii se plâng de lipsa echipamentelor medicale. Anastasia Vasilyeva de la Alianța Medicilor a apelat constant și public la Kremlin să recunoască numărul real de cazuri de infectare, iar joi a fost arestată în timp ce a încercat să livreze măști și echipamente în spitale din regiunea Novgorod.

„Situația medicamentelor din țară este groaznică. Nu avem spitale, nu avem personal, nu avem o industrie medicală”, a spus ea pentru Sky News în urmă cu două săptămâni. „Desigur, nu este bine ca guvernul să spună că avem coronavirus și să recunoască numărul real de decese”, a explicat medicul rus.

Vineri, un grup de medici ruși dintr-un spital de top din St Petersburg a postat un mesaj video online cerând mai multe echipamente medicale, astfel încât să poată trata pacienții cu COVID-19.

Pe măsură ce președintele Putin își pregătește următoarea livrare de ajutor internațional, el va fi nevoit să receptee și mesajele venite din sistemul medical intern, care se va confrunta cu probleme tot mai mari.