Polițist din Bistrița, condamnat pentru că a luat șpagă un miel, țuică și vin

Publicat: 04/10/2019 | 19:14

Mihai Capotă, polițist în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) din cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, a fost condamnat la închisoare oentru că ar fi primit mită. Decizia nu este însă definitivă.

Agentul a fost trimis în judecată în 2016, iar la 3 ani distanță s-a dat o primă decizie: condamnarea lui la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.  De asemenea, instanța bistrițeană a decis ca, pe o perioadă de 2 ani, să îi interzică să mai lucreze în cadrul Serviciului de Permise Auto, scrie gazetadebistrita.ro.

Procurorii au susținut că agentul a primit de la o persoană, în aprilie 2015, un miel şi 10 litri de ţuică „pentru a determina un lucrător din cadrul SPCRPIV Bistriţa-Năsăud cu atribuţiuni de programare a probei practice de obţinere a permisului de conducere să programeze mai repede proba practică (…) precum şi pentru promovarea probei practice”.

În aceeaşi perioadă, poliţistul Capotă ar mai fi primit de la un alt candidat 30 de litri de vin de casă, pentru promovarea probei scrise a examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult