Poliția, în alertă! O fetiță din Timișoara a dispărut în condiții suspecte

Publicat: 28/08/2019 | 14:07

O fetiță în vârstă de 9 ani a fost dată dispărută de către familia ei, în urmă cu două zile, iar de-atunci polițiștii se chinuie s-o găsească. 

Poliţiştii din Timişoara cer ajutorul oamenilor pentru găsirea minorei care, pe 26 august 2019, a plecat dintr-un parc într-o direcţie necunoscută și nu s-a mai întors acasă.

La data de 27 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizaţi despre dispariţia unei minore, de 9 ani, din municipiul Timișoara. La data de 26 august a.c., Szucs Mirela ar fi plecat din zona parcului Bucovina din municipiul Timişoara, iar până în prezent nu a mai revenit”, transmite Poliţia Română, printr-un comunicat.

– înălțime 1.28 m

– aproximativ 24 kg

– păr șaten, drept, de lungime mijlocie

– faţă ovală și ochii căprui

La data dispariției, minora purta rochie de culoare albastră, colanți negri cu motive florale și șlapi de culoare albastră. Fetiţa are ca și semne particulare pete pe față, sub ochiul stâng și în jurul gurii.

Cetăţenii care pot oferi informaţii pentru găsirea copilei sunt rugați să sune gratuit la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție, mai transmis poliţiştii din Timişoara.