Poliţist-şef, bătut pentru că i-a atras atenţia unei femei să parcheze regulamentar

De: Cancan
Publicat: 09/11/2017 | 17:04

Trei bărbaţi au venit cu o altă maşină şi l-au lovit cu pumnii, prin geamul deschis al portierei, smulgându-i apoi şi telefonul cu care anunţase pe colegii săi de la Poliţia Locală, pe care i l-au spart.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Bogatu Matei, a declarat, pentru DIGI 24 că incidentul a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19:45, când şeful serviciului de siguranţă rutieră din cadrul instituţiei, aflat în timpul liber, pe strada Brăilei din municipiu, i-a atras atenţia unei femei că şi-a parcat maşina neregulamentar, ocupând două locuri de parcare.

„Colegul nostru i-a spus să-şi parcheze maşina regulamentar, doamna a devenit irascibilă, iar colegul nostru a spus că în condiţiile acestea va suna la Poliţia Locală pentru a veni un echipaj în zonă. El a urcat în maşină şi în timp ce vorbea cu dispeceratul instituţiei, au apărut trei indvizi, cu o altă maşină, care au început să-l lovească în zona feţei. Totul s-a întâmplat în timp ce el era în maşină, prin geamul de la portieră, care era deschis. El nu a putut interacţiona în niciun fel, i-au spart telefonul în mod intenţionat pentru că au văzut că vorbeşte la acesta, şi au plecat şi doamna, şi cei trei indivizi”, a spus reprezentanta Poliţiei Locale Galaţi.

Ulterior, şeful serviciului de siguranţă rutieră din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, Bogdan Dănuţ, de 48 de ani,a apelat de pe telefonul personal serviciul 112, iar în prezent este internat la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, pentru tratament şi investigaţii. Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Costin Gabriela, a precizat că în prezent poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru loviri şi alte violenţe.