Polițiștii au dat amenzi de 15.000 lei pentru petrecerea de ziua lui Selly: “Au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară”

Publicat: 28/02/2021 | 21:43

Polițiștii au dat amenzi în valoare de 15.000 lei pentru petrecerea pe care Selly a organizat-o cu ocazia zilei sale de naștere. Oamenii legii au aflat despre party-ul la care nu s-a respectat distanțarea socială chiar de pe contul de Instagram al celebrului vlogger. În plus, au menționat reprezentanți ai Poliției Ilfov, s-au încălcat și normele de protecție sanitară impuse în contextul pandemiei.

S-au împărțit amenzi de 15.000 lei pentru petrecerea de ziua lui Selly

Liderul trupei 5GAng și-a serbat ziua de naștere seara trecută într-un local din județul Ilfov, iar atmosfera a fost întreținută de manelistul Tzancă Uraganu. Sărbătoritul, iubita lui, Smaranda Știrbu, dar și invitații lor s-au delectat cu preparate fine, iar șampania a curs în valuri… Azi, polițiștii au făcut “nota de plată” pentru petrecerea la care s-a încălcat legea.

Nu rata: Pandemia, bat-o vina! Dorian Popa și Selly au ajuns la munca de jos: “Am rămas faliți”

“Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că a fost organizat un eveniment privat, la data de 28 februarie a.c., polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului. Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală” a precizat Poliția Ilfov într-un comunicat, relatează reporterii de la Pro TV.

Unele surse din cadrul anchetei au dezvăluit că nu este exclus însă ca numărul amenzilor să crească, pentru că pe baza imaginilor, oamenii legii vor să găsească și alte persoane care au participat la petrecere. Astăzi, Selly le-a mulțumit fanilor săi pentru urările pe care i le-au transmis cu ocazia împlinirii a 20 de ani și nu a făcut nicio precizare la amenzile de 15.000 de lei.

Citește și: Mai este sau nu virgin Selly de la 5Gang. Vloggerul milionar a vorbit deschis despre viața amoroasă: “ Mama dormea…”

Sursa foto: Instagram & Instagram Stories