Polițiștii din Capitală au dat 790 de amenzi astăzi. Cine a fost sancționat

Publicat: 15/10/2020 | 17:00
Polițiștii din Capitală au dat 790 de amenzi astăzi. Cine a fost sancționat

Polițiștii bucureșteni au aplicat astăzi sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea Covid-19. 

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) a dublat numărul poliţiştilor care acţionează pentru verificarea modului în care este purtată masca de protecţie şi dacă este respectată distanţarea socială. De asemenea, oamenii legii vor purta în timpul acţiunilor atât uniformă, cât şi ţinută civilă.

„Aşa cum v-am comunicat şi anterior, poliţiştii, atât în uniformă, cât şi în civil verifică respectarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în complexurile comerciale, în mijloacele de transport în comun, pieţe, târguri, magazine, terase, în zona şcolilor şi a instituţiilor publice, a ghişeelor şi zonelor cu aflux de public”, a declarat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al DGPMB, pentru Mediafax.

Amenzi de 150.000 de lei, aplicate astăzi

Joi au fost aplicate peste 790 de amenzi, în valoare de aproximativ 150.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor.

„Acţionăm împreună cu Jandarmeria Bucureşti şi Poliţia Locală şi le reamintim tuturor că obiectivul nu este de a sancţiona, ci de a veghea la respectarea legii. Pe fondul creşterii numărului de cazuri, trebuie să fim conştienţi de datoria pe care o avem toţi faţă de cei din jurul nostru, faţă de familiile noastre, faţă de toţi membri comunităţii”, a mai precizat Sarca.

Foto: Inquam Photos