Polițistul din Salonta care a răpit și bătut un proxenet a fost condamnat la închisoare. Bărbatul va ajunge în spatele gratiilor

Publicat: 02/03/2023 | 13:02
Marius Ioan Laza (foto stânga), Hanyecz Attila (foto dreapta)

Marius Ioan Laza, cel care în anul 2019 a bătut și a răpit un cunoscut proxenet, a fost condamnat la închisoare cu executare de Judecătoria Salonta. Ceilalți doi complici ai polițistului au fost și ei condamnați, însă au primit pedepse cu suspendare. Decizia instanței nu este definitivă.

În anul 2019, casa unui afacerist din Salonta era spartă. Autoritățile au fost alertate, iar printre cei care au investigat cazul se număra și polițistul Marius Ioana Laza, care lucra la vremea respectivă în cadrul Compartimentului Investigații Criminale Salonta. La câteva zile de la jaf, polițistul s-a întâlnit cu ginerele și nepotul afaceristului și au pornit pe urmele proxenetului Hanyecz Attila, pe care îl bănuiau că ar fi cel care a dat pontul hoților.

Cei trei l-au găsit pe proxenet și au declamșat o „anchetă”, pe cont propriu. L-au răpit pe Hanyecz Attila, l-au băgat în portbagajul mașinii şi l-au dus pe un câmp, unde, în plină iarnă, l-au dezbrăcat și l-au bătut, în încercarea de a scoate informații de la el. Însă, într-un moment de neatenție, proxenetul a reușit să fugă și să se refugieze în locuința fratelui său. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, iar actele medico-legale au arătat că a suferit numeroase contuzii, leziuni și o fractură de mandibulă.

Polițistul riscă să ajungă în spatele gratiilor

În anul 2020, întreaga poveste a ajuns în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta. Iar în luna decembrie polițistul și cei doi complici ai săi au fost trimiși în judecată. Marius Ioan Laza a fost acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, iar ceilalți doi de complicitate.

Acum, polițistul Marius Ioan Laza a fost condamnat la 4 ani de închisoare, cu executare, iar complicii săi au primit 2 ani şi 6 luni de închisoare, a căror executare a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă 3 ani. Soluția instanței nu este definitivă, iar verdictul final urmează să fie pronunțat de Curtea de Apel Oradea.

Așadar, cel mai probabil polițistul va ajunge în spatele gratiilor. Tot în închisoare se află și victima acestuia, proxenetul Hanyecz Attila. Bărbatul a fost arestat în data de 1 octombrie 2020, atunci când a fost prins în flagrant. Acesta încerca să vândă pe 400 de euro o tânără ce provenea dintr-o familie fără posibilități. Hanyecz Attila a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de persoane.

(VEZI ȘI: TRAFICANT DE MINORI DIN ROMÂNIA, CAPTURAT DE DIICOT FIX CÂND VINDEA O TÂNĂRĂ CU 400 DE EURO! BĂRBATUL A FOST REȚINUT ȘI…)