Polițistul lovit de Cristian Boureanu a răbufnit, după ce fostul deputat a primit închisoare cu suspendare pentru ultraj. “Oricine are 7.000 de euro poate…”

Publicat: 23/06/2018 | 10:30

Ovidiu Andrei, poliţistul pe care l-a lovit Cristian Boureanu, a declarat că decizia instanţei de a-l condamna pe fostul parlamentar la închisoare cu suspendare aduce un sentiment de îngrijorare în rândul agenţilor, deoarece se transmite mesajul că oricine are 7.000 de euro poate comite ultraj.

Îmi creează un sentiment de frustrare faptul că integritatea fizică şi prestigiul profesional al poliţistului valorează 30.000 de lei. În realitate, nu este vorba despre bani, este vorba despre mesajul pe care autoritatea judecătorească, ce-i drept, poate în primul caz mediatizat cu adevărat, îl transmite societăţii civile. Nu este doar îngrijorarea mea, este un sentiment de nelinişte generală, de îngrijorare în rândul colegilor mei care zilnic se expun riscului de a fi agresaţi, situaţiile conflictuale fiind nelipsite în cadrul unei zile de muncă”, a declarat, pentru Mediafax, Ovidiu Andrei.

Agentul spune că a sperat ca magistratul care a pronunţat decizia să aibă în vedere faptul că pedeapsa dispusă pentru Boureanu ar fi trebuit să fie una care să-i protejeze pe poliţişti de astfel de pericole.

Mă aşteptam ca în ochii celor care împart dreptatea, prejudiciul moral suferit de mine să aibă o reparaţie echitabilă, care să ne ocrotească deopotrivă pe mine şi pe colegii mei de expunerea la astfel de incidente. Mesajul transmis e cu totul şi cu totul altul. Oricine are 7.000 de euro în buzunar poate bate un poliţist pe stradă şi îşi ia o pedeapsă cu suspendare. De fapt, acesta este of-ul breslei. Eu am avut doar neşansa să fiu vocea”, a mai spus Ovidiu Andrei.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 l-au condamnat, miercuri, la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare pe Cristian Boureanu în dosarul în care acesta este acuzat de ultraj şi au achitat-o pe iubita acestuia, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult