Poveste de dragoste cu final tragic. Doi tineri au murit chiar de Ziua Îndrăgostiților, într-un cumplit accident

Publicat: 16/02/2021 | 17:18

Doi tineri au murit chiar de Ziua Îndrăgostiților. Dragoș și Laura au pierit într-un cumplit accident, după ce mașina în care se aflau a fost izbită de trenul Dorohoi – Iași. 

Cei doi îndrăgostiți au murit în urma accidentului feroviar de pe data de 14 februarie 2021 care a îngrozit trei orașe. Dragoș era din Piatra Neamț, iar colega lui de muncă era din Bârlad și amândoi lucrau la o firmă de construcții din județul Iași și toată lumea susține că povestea lor de dragoste era la început.

Potrivit informațiilor oferite de botosaneanul.ro, cei doi voiau să petreacă liniștiți Ziua Îndrăgostiților, motiv pentru care se îndreptau spre o locație anume.

Cei doi se înțelegeau de minune, așa că au decis să petreacă ziua împreună, departe de toți și de toate. Erau la început de drum cu relația lor, erau tineri și nimeni nu prevestea tragedia ce avea să urmeze.

„Fata care era cu el în mașină nu era iubita lui, era o simplă colegă și, din câte știu, voiau să meargă la un lac ceva de lângă Iași. Trecem cu toții prin niște momente foarte grele, Dragoș era un băiat vesel, plin de viață și era prieten cu toată lumea. Era pasionat de culturism, îi plăcea acest sport foarte mult. Toți băieții din sală îl apreciau și au doar cuvinte de laudă la adresa lui”, a declarat Marius Isac, prietenul și colegul de sală al lui Dragoș.

Dragoș era un șofer atent și avea experiență la volan

Cu toate că apropiații l-au caracterizat ca fiind un băiat liniștit și un șofer liniștit, mașina în care se afla Dragoș, alături de Laura, a fost spulberată de tren.
„Era un om foarte liniștit, cu foarte mult bun simț. El făcea pe toată lumea să râdă. Nu era un teribilist, avea experiență la condus, lucra în domeniu. Dragoș era un om modest și nu vorbea urât cu nimeni. Nu știu ce a fost, probabil avea muzica tare. Eu nu am mai vorbit cu el de săptămâna trecută”, a spus Marius Buhuș, antrenor și cel mai bun prieten al lui Dragoș.