Poveste incredibilă! Un tată din București care își abuza fiul minor a fost descoperit de FBI! Cum s-a întâmplat totul

De: L.N.
Publicat: 08/04/2020 | 16:33

Un bărbat de 38 de ani a fost descoperit de FBI că își abuza sexual fiul minor. Agenții au identificat românul și copilul acetuia pe un site  de filme porno, pe care inculpatul îl distribuia frecvent pe rețelele de socializare.

După constatarea agenților FBI, procurorii DIICOT l-au reținut marți pe bărbatul de 38 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă în formă continuată și viol în formă continuată.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri, la data de 23 martie, a fost înregistrată la DIICOT – Structura Centrală o sesizare din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, din conţinutul căreia rezulta că acestea au fost sesizate de către FBI cu privire la faptul că, în urma unor investigaţii desfăşurate de către agenţi din cadrul FBI pe o reţea de socializare, a fost identificat un utilizator care a transmis prin intermediul reţelei, atât pe diferite grupuri publice, cât şi în cadrul unor conversaţii private, mai multe fişiere, dintre care unele reprezentând materiale pornografice cu minori, în care apare o persoană majoră de sex masculin alături de doi minori.

CITEȘTE ȘI:  JAPONIA oferă medicament gratuit pentru tratarea pacienților cu COVID-19. Medicamentul

În urma cercetărilor a rezultat că, în perioada februarie – martie, inculpatul a întreţinut în mod repetat acte sexuale orale cu fiul său minor, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, producând şi distribuind, în mod repetat, prin intermediul unei aplicaţii informatice, materiale pornografice cu acesta.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului, în urma căreia au fost ridicate două telefoane mobile, o tabletă, un stick de memorie, un HDD, un DVD şi două casete video.

Bărbatul va fi prezentat miercuri Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

CITEȘTE ȘI: CONFIRMAT. Ministrul care a spus că noul virus este o ”pedeapsă” pentru homosexualitate,