Andreea Nichita are 25 de ani şi este din Iaşi. Deşi a fost obligată de soartă să trăiască în scaun cu rotile, tânăra nu s-a lăsat doborâtă de viaţă. Andreea Nichita a reuşit să promoveze examenul de rezidenţiat pe domeniul Dermatovenerologie, iar acum a început deja munca în spital. Ea a reuşit să treacă peste prejudecăţile celor din jur şi să învingă un sistem dur.
„Cei 6 ani de facultate au trecut mult mai repede decât mă aşteptăm, însă trebuie să recunosc că nu a fost uşor. Au fost sesiuni grele şi obositoare, dar toate m-au învăţat că un medic trebuie să se dedice în totalitate profesiei sale. Marea majoritate a colegilor mei m-au tratat normal, m-au ajutat şi au ştiut să îmi ofere mereu o vorba bună sau un sfat. Atât profesorii, cât şi colegii au fost surprinşi de ceea ce îmi propusesem, dar cred că voinţa şi curajul meu i-au convins. Chiar dacă am absolvit doar de câteva luni, deja le simţ lipsă colegilor şi a orelor de curs. Am fost acolo zi de zi, şi cu siguranţă am avut ceva de învăţat de la fiecare”, a povestit Andreea Nichita, potrivit bzi.ro.
Andreea Nichita se confruntă cu o boală necruţătoare
Deşi la naştere părea un copil perfect sănătos, odată cu trecerea anilor, părinţii au observat unele modificări la modul în care Andreea mergea. După mai multe investigaţii şi mult timp pierdut prin spitale, ea a fost diagnosticată cu o boală genetică numită Amiotrofie spinală tipul III.
„Boală a debutat uşor, dar sigur şi aproape ireversibil. Mergeam mai încet comparativ cu ceilalţi copii de vârstă mea, urcăm scările cu dificultate, şi mai târziu, spre adolescentă, mi-am pierdut abilitatea de a merge independent. Toată copilăria mi-am petrecut-o prin diferite clinici pentru a află un diagnostic cert, deşi, de cele mai multe ori, diagnosticele erau diferite, la fel că şi tratamentele indicate. În anul 2007, după un consult în China, mi s-a confirmat diagnosticul. Tot atunci am început şi terapia cu celule stem şi OEC, dar fără să obţin îmbunătăţiri. Un an mai târziu, în 2008, am fost supusă unei noi încercări: operaţie de ocluzie intestinală care mi-a adus că şi bonus starea de şoc septic. După o lungă perioadă de repaus, încercând să mă ridic, mi-am dat seamă că am pierdut tot ceea ce obţinusem prin kinetoterapie. (…) Având în vedere situaţia mea, mi-am dorit o meserie stabilă, în care să interacţionez cu oamenii şi să pot să îi ajut. Cine poate înţelege mai mult suferinţa, decât cel care trece prin ea? Consider că abilitatea de a ascultă ţi înţelege pe cel în suferinţa este enorm de importantă şi contribuie la tratamentul oricărei patologii. Cu siguranţă aceste calităţi mă vor ajută să devin un medic bun”, a explicat Andreea Nechita.