Povestea emoționantă a băiețelului de 11 ani din Ucraina care a ajuns singur în Slovacia. Cu ce ”bagaj” a trecut granița

Publicat: 06/03/2022 | 21:50

Războiul din Ucraina, început în urmă cu 11 zile, scoate la iveală drame cumplite, dar și curajul aproape neomenesc al ucrainienilor, care fac eforturi supraomenești pentru a lupta împotriva invaziei ruse.  

Un băiat de 11 ani a călătorit singur din Ucraina în Slovacia, având la el doar un pașaport, o pungă de plastic şi un număr de telefon scris cu pixul pe mână, a anunţat Ministerul slovac de Interne. Cel mic a ajuns singur în Slovacia, cu trenul, deoarece părinţii săi au fost nevoiţi să rămână în Ucraina.

Când a ajuns la destinație, băiatul a fost preluat de voluntarii slovaci din gară, care i-au dat apă și mâncare, scrie digi24.ro.

„I-a cucerit pe toţi cu zâmbetul său, curajul şi determinarea demne de un adevărat erou. Datorită numărului de telefon de pe mâna sa şi a unei bucăţi de hârtie din paşaport, el a reuşit să ia legătura cu cei dragi, care au venit apoi şi totul s-a terminat cu bine”, a precizat ministerul.

Foto: Facebook Ministerul slovac de Interne