Povestea emoționantă de viață a celebrei DJ Harra. Dezvăluiri din copilăria sa

De: Cancan
Publicat: 30/08/2021 | 18:57

 Dj Harra, pe numele său real Dana Neacșu, a vorbit în platoul emisiunii Showbiz Report de la Antena Stars despre copilăria pe care a avut-o, crescând într-o familie adoptivă. Aceasta a a explicat că părinții săi care au crescut-o încă de pe vremea când nu împlinise nici măcar un an i-au oferit cele mai bune condiții și au avut grijă ca ea să aibă, de asemenea, o educație aleasă, fiind recunoscătoare pentru acest lucru.

Dj Harra se consideră o norocoasă că a avut parte de așa părinți exemplari care au crescut-o și au îngrijit-o cum nu se putea mai bine, mărturisind astfel că se numără printre cei norocoși, mai ales că unii copii din orfelinate nu au parte de adopție până la vârste foarte înaintate sau poate chiar niciodată.

„Ei s-au strădit și mi-au oferit în permanență cele mai bune condiții. N-am avut o copilărie nașpa. Sunt mulți copii care nu sunt adoptați niciodată. Eu aveam abia câteva luni. Nu știu cum arată un orfelinat prin ochii mei. Știu pentru că mergem de Crăciun sau când am posibilitatea. Acum câțiva ani mai mergeam, făceam cadouri personal, dar nu pot să mă duc că mă afectează la nivel emoțional”, a spus Dj Harra.

Când aflii că eşti adoptat, îţi creează un şoc psihic

Artista a povestit că deși mama sa a abandonat-o la maternitate, apreciază pe cât se poate de tare un aspect extrem de important la aceasta, acela fiind faptul că niciodată nu a intervenit în relația ei cu părinții adoptivi.

”În momentul în care mi-am cunoscut mama biologică, mi-am dat seama că nicăieri nu îmi era mai bine decât cu ei. E foarte greu să fii undeva bine şi să te trezeşti deodată printre asistente. Un lucru l-am respectat la mama mea biologică şi mă înclin în faţa ei pentru că niciodată nu a intervenit între mine şi părinţii mei. Când aflii că eşti adoptat, îţi creează un şoc psihic până creşti şi îţi dai seama că nicăieri nu ar fi fost mai bine şi că ei se numesc părinţi şi nu cei care te-au făcut”, declara Dj Harra în urmă cu mai mulți ani.

Sursa foto: Arhiva Cancan