Povestea emoționantă a fotografiei pe care familia a depus-o la priveghiul lui Andrei Gheorghe! A fost făcută cu doar câteva zile înainte să moară

Publicat: 23/03/2018 | 10:59

Andrei Gheorghe a fost un spirit non-conformist până la capăt. Priveghiul lui a fost „altfel”. Familia și prietenii au dorit să-i facă „ieșirea din scenă” cu stil. La Galeria Mobius, a fost adusă o fotografie-portret a lui Andrei Gheorghe. Imaginea are o poveste emoționantă, potrivit bunei lui prietene, prezentatoarea Roxana Gabor-Iliescu. La priveghiul lui Andrei Gheorghe, cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu au fost serviți cu votcă, vin și dulciuri. 

Nu a fost un priveghi obișnuit, pentru că Andrei Gheorghe nu și-ar fi dorit asta. La Galeria Mobius a fost adus un simplu portret. Oamenii au avut ocazia, joi și vineri, să-și ia rămas bun de la Andrei Gheorghe. La galeria de artă, ei au fost întâmpinați cu votcă, vin și dulciuri rusești. A fost adusă și o carte de condoleanțe, așezată pe masa de unde oamenii puteau servi de-ale gurii.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al jurnalistului se află la INML, acolo unde va fi incinerat sâmbătă. Fotografia a fost făcută cu doar câteva zile înainte ca omul de radio să se stingă din viață. Roxana Gabor-Iliescu a povestit că jurnalistul le-a cerut prietenilor, în glumă, să-i spună „Dumnezeu”, pentru că îi crescuse barba cam mare.

„Fără sicriu. Fără moarte”

„Nu știu dacă ți-ai trăit viața exact ața cum ai vrut tu. Dar știu că cei dragi ți-au organizat ieșirea din scenă în stilul tău!!! Fără sicriu. Fără moarte. Cu o fotografie de acum câteva zile din care glumeai cerând să ți se spună Dumnezeu acum că ai barbă. Cu imagini cu tine, cu flori, lumânări, napolitane și votcă…Uite că m-au făcut și pe mine să beau pentru prima oară, doar pentru tine. Și ți-am scris în album, așa cum au făcut-o mulți. Cu dragoste, umor și sensibilitate…Știu că erai acolo și râdeai de stangăcia cu care am dat paharul pe gât. Mă aștept oricând să-mi apari în vis cu un live din Rai. Ești binevenit. Da, cu orice fel de mesaj. Acum sunt mare și nu mă mai sperii de cuvinte porcoase. Deși suspectez că pe drum ai renunțat la ele. Te-a amuțit strălucirea sufletului tău bun și cald. Vezi ce curat și alb ți-a așternut Dumnezeu pe străzi? Fiecare fulg să-ți fie ghirlande de ghiocei. Ok, gata, să nu devenim prea siropoși!”, a scris prezentatoarea Roxana Gabor-Iliescu, pe pagina ei de Facebook.

 

Angie Voicu