Povestea lui a apărut în presa din întreaga lume, dar acum…L-am găsit pe românul care a ”invadat” Anglia!

De: Cancan
Publicat: 15/12/2016 | 00:13

Victor trăieşte şi munceşte în Regatul Unit de mai bine de trei ani, iar în tot acest timp a învăţat multe şi se poate spune că a izbândit pe pământ britanic. A ajuns în insulă pe 1 ianuarie 2014, după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, pentru români şi bulgari, şi a fost întâmpinat de oficialii englezi. A urmat o perioadă în care nu i-a fost prea bine, dar între timp a reuşit să-şi deschidă propria afacere, ba chiar a angajat şi câteva persoane la firma lui! Spirescu şi echipa sa instalează şi vând sisteme de ventilaţie. ”Câştig bine, am o echipă, sunt supervizer. Sunt fericit” spus Victor.

Afacerea îi merge bine, s-a adaptat perfect în Marea Britanie şi nu are de gând să plece de acolo curând. Doar dacă… se vor schimba condiţiile politice pentru imigranţi, iar în acest caz el şi-a pregătit deja un plan de backup. Totul depinde însă…în mod uimitor, de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, iar explicaţiile au fost oferite chiar de Victor Spirescu, pentru televiziunea britanică Channel 4.

Am început prost, dar uşor-uşor am început să cresc. Câştig bine, am câţiva angajaţi, sunt foarte mulţumit. Viaţa mea s-a schimbat total. Dacă o să pot să rămân aici şi după Brexit, o să rămân. Dacă nu, o să plec. Habar n-am ce va fi în viitor. Europa este mare, poate îşi va deschide graniţele şi America, după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte. Dacă o va face, voi fi primul acolo”, a spus Victor Spirescu, care s-a orientat tot în domeniul construcţiilor, unde a lucrat în această perioadă.

Victor e îndrăgostit de iubita lui, Suzana

Dacă vrei să munceşti, vei găsi de muncă în această ţară, e uşor să găseşti. Trebuie doar să-ţi doreşti, pentru că majoritatea (imigranţilor n.r. ) işi doresc să stea acasă şi să primească ajutorul social”, a mai spus românul.

Şi pe plan personal, Victor este extrem de fericit, pentru că se pregăteşte să se însoare, cu logodnica lui, Suzana, o tânără deosebit de sexy, cu care pozează mândru pe reţelele de socializare. Judecând după fotografii, ei par foarte fericiţi, iar Victor o plimbă peste tot în timpul liber… (Gabriel Niculescu)

This browser does not support the video element.