Povestea lui Cosmin, polițistul din București care și-a pus viața în pericol pentru a salva o femeie care voia să se arunce în Dâmbovița

Publicat: 12/01/2023 | 15:10

Cosmin, un poliţist din Bucureşti, a devenit eroul unei femei care a vrut să îşi încheie socotelile cu viaţa. Femeia s-a aruncat în Dâmboviţa, decisă să-și pună capăt zilelor, însă bărbatul a fost cel care a salvat-o.

Cosmin se afla în misiune de patrulare, alături de un alt coleg, în zona de centru a Capitalei, iar la un moment dat a auzit prin stație că o femeie amenința că se aruncă în râul Dâmbovița.

În momentul în care a ajuns la faţa locului, Cosmin nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a aruncat în apă, hotărât să o salveze pe femeie. Nimic nu l-a oprit pe polițist, nu a ținut cont nici de apa rece, nici de pericolul l-a care s-a expus.

CITEȘTE ȘI: UN JANDARM DIN BUCUREŞTI, EROUL VICTIMELOR DIN ACCIDENTUL DE LA PASAJUL UNIRII: „JOS PĂLĂRIA PENTRU PETRE!”

În final, omul legii a reuşit să o aducă pe femeie la mal, acolo unde a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată imediat la spital.

Cosmin și-a pus viața în pericol pentru a salva o femeie de la înec

Povestea lui Cosmin a fost dezvăluită pe o pagină de Facebook de către un internaut.

„El este Cosmin. El este polițistul care, astăzi, și-a pus viața în pericol pentru a salva o femeie. Se afla în misiune de patrulare, alături de colegul lui, Constantin, în zona de centru a Capitalei, atunci când a auzit prin stație că o femeie amenința că se aruncă în râul Dâmbovița. 

– O femeie amenință că-și va lua viața! E pe cheiul Dâmboviței! Vă rog să vă deplasați urgent! Sosesc imediat și pompierii.

Cei doi au pornit semnalele luminoase și acustice și au plecat imediat spre zona indicată. Atunci când au ajuns la fața locului, au observat că femeia recursese deja la acel gest.

– Intru, atât i-a spus Cosmin colegului său în timp ce a ieșit imediat din mașina de poliție.

Și-a aruncat geaca de pe el și a sărit în apă. În câteva secunde a fost lângă femeie.

A prins-o și i-a ținut capul la suprafață. Și-a dat seama imediat că trăiește. A început să înoate către mal, apa rece nu o mai simțea. Singurul lucru la care se gândea era să salveze femeia. Și așa a și fost.

Într-un timp foarte scurt, Cosmin a reușit să aducă victima la mal, unde echipajul SMURD i-a acordat primele îngrijiri medicale.

– Trăiește? l-a întrebat Constantin.

– Trăiește!

– Îți e frig? Ai nevoie de ceva?

– Nu, nu. Dă tu prin stație că am salvat-o și spune-le că merg puțin până acasă să mă schimb. Nu pot sta așa până la sfârșitul programului.

El este Cosmin, are 51 de ani și este polițist de 17 ani. Lucrează în cadrul Secției 26 de Poliție din București, Biroul de Ordine Publică, iar astăzi a mai salvat o viață.”, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook.